Efectul programului Tomata. Producția de roșii, în creștere cu 20% comparativ cu 2017

Cele mai urmărite

Ministrul Agriculturii, Petre Daea a menționat că producția de roșii internă se află în creștere constantă de când funcționează programul Tomata, iar importurile se derulează doar iarna.

„Producţia de roşii a crescut constant din anul 2017, de când se aplică programul Tomata, producţia internă crescând de la 622.000 tone în 2016 la 753.000 de tone 2021 şi 760.000 tone în anul 2022, faţă de un consum uman de 862.000 tone. Se importă roşii în extrasezon, în perioada de iarnă. Faţă de anul 2017, producţia internă de roşii a crescut cu 20,1%, consumul uman de roşii a crescut cu 14%, iar consumul pe locuitor a crescut de la 38,1 kg pe locuitor la 45,1, deci cu 18%. Programul a condus şi conduce la creşterea producţiei şi a cererii interne, pentru că suntem deficitari în perioada noiembrie-mai, pentru că nu avem producţie internă din cauza condiţiilor climatice şi a creşterii accelerate a preţului la combustibil”, a explicat Petre Daea.

El a adăugat că numărul solicitanţilor în cadrul programului s-a majorat de la 8.000 în 2017 la peste 22.500 în acest an, din care peste 7.300 solicitanţi sunt tineri, cu vârsta sub 40 de ani.

„Aceasta datorită modului serios şi responsabil de elaborare a actelor normative la timp. Subliniez faptul că actul normativ care instituie această formă de sprijin pentru 2023 a fost realizat în decembrie 2022, practic înainte de începerea activităţii în legumicultură, producătorii fiind informaţi din timp privind sprijinul acordat. În anul 2020, actul normativ a fost publicat la 1 aprilie, când tomatele erau plantate şi înflorite, iar în anul 2021, în luna iunie, când practic tomatele erau pe masa consumatorilor”, a precizat ministrul.

Cele mai noi știri

Se suplimentează bugetul MADR. Vezi la care dintre măsurile de sprijin ajung banii

În Ședința Guvernului din data de 18 iulie 2024 a fost aprobată o Hotărâre privind alocarea unor sume din...

Articole din aceeași categorie