ADAMA a lansat programul CASH+. Vezi cum îi ajută pe fermieri

Cele mai urmărite

Este primul program prin care fermierii vor primi bani înapoi. Probabil voi dezvolta într-un interviu conceptul din spatele acestui program.

Am fost prezent la Crama de Piatră, în localitatea Vadu Săpat, județul Prahova, la ADAMA Media Event, împreună cu tânăra și frumoasa echipă ADAMA și alături de o mare parte din jurnaliștii din presa agricolă.

Sunt curios să aflu ce noutăți vor prezenta, mai ales că ADAMA aduce soluții diverse pentru problemele întâlnite de fermieri în nobila misiune de a face Agricultură!

ADAMA promite 20 de produse noi în portofoliu până în 2030. Alături de formulări noi realizate în ADAMA.

Chiar anul acesta vor aduce 4 noi produse care vor fi testate în primul rând în centrele lor de excelență.

Se vorbește de Agricultură Sustenabilă, Combaterea Integrată a Dăunătorilor ar și de reducerea cu 50% a pesticidelor coroborat cu creșterea până la 25% din terenul agricol în suntem ecologic.

Cele mai noi știri

Ce tehnologii aplică Dan Hurduc și cum și-a scăzut cheltuielile

Ieri, 17 mai 2024, am fost prezenți în ferma Evel-H Company, administrată de Dan Hurduc, din localitatea Costești, județul Vaslui,...

Articole din aceeași categorie