Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a lansat astăzi, la Bechet, judeţul Dolj, un program pilot de irigare prin picurare, cu independenţă energetică, pentru culturi de câte un hectar de legume şi cartofi. Pentru acest program sunt alocaţi 40 milioane euro, de care vor beneficia aproape 5.000 de tineri fermieri.
Potrivit ministrului Agriculturii, obiectivul acestui program (video) este echilibrarea balanţei comerciale cu legume şi stabilizarea producţiei interne de legume şi cartofi, iar condiţiile de amplasare sunt lângă o sursă de apă, lângă canale magistrale de irigaţii sau sursă proprie de apă.
Prin acest program este achiziţionat un kit modular de irigare prin picurare, independent energetic, compus dintr-un set de panouri solare, un agregat de pompare, o instalaţie de irigare prin picurare, comandă electronică pentru administrare automată, cu cantităţi mici de apă distribuite uniform.
Pe lângă kitul modular de irigaţii prin picurare independent energetic pentru un hectar cultivat cu legume sau cartofi, a cărui valoare este de circa 10.000 de euro, se achiziţionează şi un container cu temperatură constantă pentru depozitare temporară a producţiei rezultate, care va fi valorificată ulterior prin contracte încheiate cu Casa Română de Comerţ Agroalimentar Unirea SA.
„Acest modul se compune din partea de irigare, iar în etapa a doua vom avea şi modulul de prerăcire a produselor. Practic, după recoltare, produsele vor ajunge într-un loc unde temperatura va fi adusă la nivelul la care să îşi păstreze calitatea. (…) Urmărim să luăm toţi banii de la Uniunea Europeană, să investim corect, să-i ducem acolo unde putem să avem un succes în producţie şi un câştig în buzunarul fermierului şi, nu în ultimul rând, să ne asigurăm consumul de legume şi să echilibrăm balanţa comercială, fiind un obiectiv statal pus în programul de guvernare pe care l-am autorizat prin decizia politică.
Obiectivul nostru este să ajungă la 5.000 de fermieri în România, deci 5.000 de hectare care trebuie să fie irigate prin aceste măsuri, în aşa fel încât să realizăm cele 250.000 tone de legume şi cartofi, atât de necesare pentru a echilibra consumul de legume în România”, a explicat Petre Daea.