Apariția a ceea ce se numește – bursă a cerealelor – este rezultatul unui proces evolutiv firesc. Acesta a început în urmă cu aproximativ 2.000 de ani, în Grecia și Roma antică și iată, continuă și astăzi. Dezvoltarea schimburilor de mărfuri a trecut prin cinci faze distincte: oferirea ca dar, schimbul cu o altă marfă (barterul), contractul cu plata și livrarea imediată (spot), contractul cu plata și livrarea ulterioară stabilirii prețului (forward) și contractul la termen (futures și options).
Se consideră că rădacinile comerțului la termen se află în sistemul de târguri medievale japoneze, care au permis Japoniei să dezvolte și să organizeze o primă piață la termen, începând cu anul 1697. Deci, cu aproape un secol si jumătate înaintea Statelor Unite ale Americii. Dar prima bursă, în accepțiunea modernă, a fost totuși cea de la Anvers. Înființată în anul 1531, avea o clădire proprie, unde se încheiau tranzacții cu mărfuri coloniale.
Apoi, în anul 1554, s-a înființat la Londra o bursă denumită „Royal Exchange”, care, din 1773, s-a profilat numai pe schimbul de efecte financiare. Iar prin 1639, apar și la Paris o serie de agenții de schimb, în domeniul negocierii titlurilor de valoare. Apoi la Lyon, Toulouse și Rouen, iar spre sfârsitul secolului al XVII-lea, la Montpellier.
Primele burse din Germania apar la jumătatea secolului al XVI-lea. La Augsburg, Nürnberg și Hamburg, iar la începutul secolului al XVII-lea, Bursa din Berlin.Tot în același timp, la Amsterdam, mărfurile se puteau negocia în baza contractelor „options”. Prin intermediul acestora se permitea convenirea unui preț în baza căruia cumpărătorul obținea de la vânzător dreptul de a cumpăra o cantitate de marfă la o dată stabilită în viitor.
Abia un secol mai târziu, tot în acest mare centru comercial, se constituie o bursă a grâului. Aici se desfășurau tranzacții de trei ori pe săptămână. Într-o hală uriașă, de lemn, în care fiecare negustor avea un om tocmit pentru a aduce mostre din grâul pe care dorea să-l vândă și pentru a negocia prețul în funcție de calitatea acestuia. Burse au mai fost înființate la Basel (1699), Paris (1724), Viena (1761), New York (1792), Bruxelles (1801), Roma (1827), Madrid (1831), Milano (1833), Geneva (1850), Tokyo (1855) etc.
În 1848 si-a început activitatea Chicago Board of Trade, ca bursă de grâne
Câțiva dintre cei mai pricepuți comercianti de grâne din America au hotarât să se reuneasca într-o bursă de cereale – ce avea să devină cea mai importantă bursă de cereale din lume, vestita Bursă de la Chicago. Odată cu apariția unei burse, care oferea un loc de întâlnire centralizat, investitorii au văzut o oportunitate în construirea unor silozuri imense unde să-si depoziteze grânele pentru consumul pe un an întreg. Acestea au ajutat la soluționarea problemelor legate de oferta de grâne care exista în trecut în America și a contribuit la stabilirea prețurilor cerealelor pentru tot cursul anului.
În aceste noi condiții s-a produs și transformarea comerțului „spot” în comerț „la termen”. Proces apărut pentru prima dată, într-o formă asemănătoare celei existente azi, la Chicago Board of Trade în 1865. Chicago devenise în acel moment capitala mondială a cerealelor. Acest gen de comerț s-a extins apoi la Liverpool, Londra, New York, New Orleans, Berlin etc.
În 1880 doar grâul, porumbul, ovăzul și bumbacul făceau obiectul tranzacțiilor la termen
Cu timpul, gama produselor tranzacționate la termen s-a extins. Materii prime industriale (petrol, cupru, plumb, zinc), carcase de porc, vite vii, cherestea, suc de citrice etc, sunt doar o parte din această listă. Este de remarcat faptul că deși CBOT lansase contracte futures pe grâne încă din 1865, prima lege care venea să reglementeze „piețele de contracte” a fost adoptată abia în 21 septembrie 1922 – „Legea tranzacțiilor futures cu cereale”(The Grain Futures Act of 1922). Legea superviza tranzacțiile futures cu cereale, dar nu aborda atent probleme ca reglementarea mecanismului de tranzacționare și prevenirea manipulării piețelor. Crahul bursier din 1929 și criza economică de la începutul anilor ’30 au grăbit adoptarea, în 1936, a „Legii bursei de mărfuri”(The Commodity Exchange Act of 1936).
În țara noastră apare ideea organizarii unor burse în București și Brăila din 1839
După cum relatează Nicolae Iorga în „Istoria comerțului”(1937). În anul 1840, în ziarul „Mercurul Brăilei” este prezentat „Codul de Comerț”. Acesta cuprinde prima reglementare generală a bursei de comerț în Muntenia. Codul a fost pus în practică și în Moldova, unde a fost extins oficial după unirea Principatelor, în cadrul actiunii de unificare legislativă, prin legea din 7 decembrie 1863. „Codul de Comerț” din 1840 constituie o reproducere a „Codului Comercial Francez ” din 1807.
Mai apoi, în 1865, în ziarul „Monitorul – Jurnal oficial al Principatelor Unite Române” apare primul proiect de lege pentru instituirea burselor de comerț la Bucuresti, Iași, Galați și Brăila. Proiectul cuprindea reglementarea organizării și funcționării acestor burse. „Legea asupra burselor mijlocitorilor de schimb și mijlocitorilor de mărfuri” din 1881, adoptată tot după legislația franceză, punea bazele organizarii burselor de mărfuri și de valori. Un an mai târziu se deschidea Bursa de la Bucuresti și Bursa de cereale și bunuri de la Brăila.
Se spune că încă din 1882, chiar de la înființarea Bursei de cereale și bunuri din Brăila aceasta reușea să influențeze prețul grâului în Europa. „Legea asupra burselor de comerț” din 1904 a redefinit instituția bursieră, iar legea de unificare din 1929 a determinat creșterea credibilității instituției bursiere din România.
Deși legea din 1929, cunoscută sub denumirea de „Legea Madgearu”, admitea operațiunile la termen, acestea nu au fost practicate în România pâna în 11 iulie 1997. Abia atunci când au fost lansate în premieră la Bursa din Sibiu. Pe fondul unui volum de tranzacții scăzut pe piața mărfurilor fungibile și al lipsei unui cadru legislativ( care era tot mai mult cerut de piața din România) Bursa Monetar Financiară și de Mărfuri Sibiu (pe atunci Bursa din Sibiu) s-a orientat în lansarea contractelor futures pe indici bursieri și pe valute.
La Bursa Română de Mărfuri se tranzacționează sporadic și cereale, dar o bursă specializată, cu un terminal pe măsură, ar putea fi un succes pentru viitor. Dacă la începutul secolului trecut Bursa de la Brăila dicta, la un moment dat, practic, prețul grâului în Europa de ce nu ar reuși și azi o bursă românească, oriunde s-ar afla ea, să controleze mai bine o piață a cerealelor parcă prea la mâna traderilor?
