Restricțiile pentru importurile de cereale din Ucraina, prelungite până pe 15 septembrie

Cele mai urmărite

Comisia Europeană a prelungit restricţiile pentru importurile de cereale din Ucraina până pe data 15 septembrie, Regulamentul Uniunii Europene fiind deja publicat în Jurnalul Oficial, după cum a declarat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea.

„A apărut deja Regulamentul Uniunii Europene în Jurnalul Oficial. Restricţiile pentru importurile de grâu, porumb, rapiţă şi floarea-soarelui din Ucraina se prelungesc până pe data 15 septembrie. Se dovedeşte faptul că am avut constanţă, am reuşit să transmitem informaţiile necesare, iar Comisia Europeană a înţeles greutăţile cu care se confruntă fermierii şi a decis asupra acestui aspect, având în vedere că în scurt timp intrăm la recoltat şi trebuie să avem spaţiile libere, dar şi posibilitatea de a valorifica producţia atât intern, cât şi extern”, a precizat Petre Daea, informează Agerpres.

În ceea ce priveşte deblocarea celui de-al doilea pachet de sprijin pentru fermierii afectaţi de importurile ieftine din Ucraina, în valoare de 100 de milioane de euro, în cadrul căruia Comisia a propus alocarea unei sume de aproape 30 de milioane de euro pentru România, ministrul Agriculturii a transmis că în prezent se aşteaptă conformarea Ungariei, care trebuie să suspende măsura unilaterală pe care a luat-o.

„Sper ca Ungaria să se conformeze şi să-şi suspende măsura unilaterală pe care a luat-o, pentru că este condiţie impusă de Comisia Europeană. Sper ca după prelungirea restricţiilor pentru importurile de cereale din Ucraina, după apariţia Regulamentului 1100 din 5 iunie 2023, Ungaria să-şi suspende măsura, iar Comisia să dea drumul la bani”, a mai spus ministrul Agriculturii.

În 2 mai, Uniunea Europeană a impus restricţii până pe 5 iunie, pentru importurile de grâu, porumb, rapiţă şi seminţe din floarea soarelui provenite din Ucraina, în ideea de a diminua oferta în exces de cereale în România, Bulgaria, Ungaria, Polonia şi Slovacia. Aceste ţări s-au plâns că cerealele ieftine din Ucraina fac producţia locală neprofitabilă. Executivul comunitar a precizat că în această perioadă, grâul, porumbul, rapiţa şi seminţele din floarea soarelui provenite din Ucraina vor putea fi vândute în orice altă ţară din blocul comunitar.

Cele mai noi știri

Forumul APPR cere plata urgentă către toți fermierii a subvențiilor pentru campania 2024

Forumul APPR atrage atenţia asupra nevoii stringente a fermierilor de a încasa urgent subvenţiile aferente campaniei 2024, care constituie...

Articole din aceeași categorie