Peste 10 mil de români vor face cumpărături online, în următorii 2 ani

Cele mai urmărite

Numărul românilor care vor face cumpărături online ar urma să crească la 10,6 milioane până în 2025, reprezentând aproape 54% din populaţia României, şi la peste 11 milioane de utilizatori până în 2027, arată eBook eCommerce Growth Strategies.

Piaţa de ecommerce din România devine tot mai puternică în Europa de Sud-Est, cu o creştere mai rapidă decât media globală, de 16,6% pe an, ajungând astfel la o valoare totală de 10 miliarde de euro până în 2025, iar comerţul electronic va fi folosit de 54% dintre locuitorii ţării, conform datelor din eBook eCommerce Growth Strategies.

Raportul mai semnalează că veniturile din România care au ca sursă cumpărături online, vor ajunge la 7 miliarde de euro în 2023, respectiv la aproape 12 miliarde de euro până în 2027.

Piaţa de ecommerce locală are în jur de 100 de magazine online, care înregistrează peste 1.000 de comenzi pe zi. Cu toate acestea, este de aşteptat să crească până la de trei ori în următorii ani, pe baza diferitelor tendinţe de transformare digitală care vor defini comerţul electronic local, arată raportul de date şi strategii de creştere pentru magazinele online din România, realizat de Limitless Agency.

„Având toate motivele să se dezvolte accelerat, piaţa de ecommerce din România va înregistra creşteri anuale mai mari decât media globală, care este de 10%. Pătrunderea internetului în aproape toate zonele din ţară, alături de infrastructura modernă a tehnologiilor şi simplificarea procesului de achiziţie online determină tot mai mulţi români să comande online, inclusiv în mediul rural, renunţând la achiziţiile din magazine fizice. Astfel, piaţa de ecommerce a generat un venit mediu per utilizator de peste 484 euro în 2022 la nivel local, care, până în 2027, va creşte la aproape 900 euro per utilizator. Prin urmare, în următorii ani, România va deveni un reper pe harta regională a ecommerce-ului”, a declarat Daniel Slăvenie, CEO&Partner Limitless Agency.

Potrivit datelor eBook eCommerce Growth Strategies, numărul utilizatorilor care vor face cumpărături online ar urma să crească la 10,6 milioane până în 2025, reprezentând aproape 54% din populaţia României, şi la peste 11 milioane de utilizatori până în 2027. În prezent, în România, doar 45% dintre români comandă online, deşi rata de penetrare a Internetului este de peste 90%. Comparativ, în ţările nordice procentul celor care comandă online ajunge şi la 95%.

Ponderea cea mai mare a persoanelor care au făcut cumpărături online a fost înregistrată în regiunile nord-vest şi centru. Totuşi, în ansamblu, cei din Bucureşti şi judeţul Ilfov au avut cea mai mare pondere, de 58,3%, în anul 2022, declarând că au achiziţionat produse prin internet în ultimele trei luni.

Aproape 50% dintre românii care comandă online plasează două comenzi în 3 luni şi doar 12% comandă de până la 6 ori pe lună. De asemenea, 49% dintre români plătesc mai mult pentru un brand pe care îl ştiu, iar 57% plătesc mai mult pentru un produs eco-friendly.

În 2022, românii au cumpărat online produse din categoriile: Fashion – 2,63 miliarde euro (46% din piaţa de ecommerce); Electronice – 1,1 miliarde euro (19% din piaţa de ecommerce); Îngrijirea personală şi a casei – 885 milioane euro (15% din piaţa de ecommerce); Jucării, hobby, bricolaj – 590 milioane euro (10% din piaţa de ecommerce); Mâncare – 146 milioane euro (2,6% din piaţa de ecommerce); Mobilă -125 milioane euro (2,2% din piaţa de ecommerce); Muzică, filme, jocuri – 88,9 milioane euro (1,5% din piaţa de ecommerce); Băuturi – 32,1 milioane euro (0,5% din piaţa de ecommerce).

În acelaşi timp, 21% dintre români comandă online de pe site-uri din afara ţării. Aproape o treime dintre români preferă să cumpere online din magazinele din China (27%), statele membre UE (23%) şi SUA (4%).

Cele mai noi știri

„Orice om normal la cap ar pleca imediat din această țară!”

Vorbeam ieri, pe la prânz, cu un om deosebit, care face agricultură în România și cam asta a fost...

Articole din aceeași categorie