De 20 de ani, Theodor Ichim gestionează Unigrains Trading. Lucrează peste 3.000 de ha în mai multe localități, folosește produse biologice la pregătit solul, produce semințe în 3 stații de condiționare și tratament, are spații de depozitare de peste 44.000 tone și peste 80 de angajați.
Theodor Ichim, administratorul Unigrains Trading Constanța e genul acela de antreprenor cu o foame de a face bani muncind mult, bine, cu folos și căutând soluții problemelor ivite în calea succesului său.
Mi-l închipui pe vicepreședintele FAPPR foarte tânăr, făcând comerț cu cereale adunate din sate și duse apoi la moară. Cum aștepta să pună ban peste ban ca mai apoi să intre în rândul arendașilor. Cu teren agricol preluat de la un Agromec cu probleme. Încerc să înțeleg cum a devenit fermier, dar nu a renunțat niciodată la ceea ce acum se cheamă, trading.
Actuala societate a înființat-o acum 20 ani când a preluat activele unei societăți cu datorii, pornind la drum în producția vegetală cu cele 1200 ha aflate în comuna Chirlogeni.
Acum lucrează peste 3.000 ha pe raza comunelor Chirnogeni, Comana, Amzacea, Deleni și Adamclisi.
A investit mult în perdele forestiere și a înțeles că agricultură trebuie făcută cu respect pentru sol. Acum folosește produse biologice la pregătit solul cu bacterii și fungi, precum Tricoderma.
Culturile care pot fi prășite le seamănă la 50 cm între rânduri. Chiar și soia ori rapița. De curând are două instalații pentru prășit asistate de calculator care pot fi folosite și noaptea. E ceva inovator pentru România! Cu o tehnologie John Deere aplicată pe un cultivator Monosem.
Produce semințe în trei stații de condiționare și tratament în Comana, Adamclisi și Chirnogeni.
Practică agricultura de precizie, tehnologia Dry Farming și a pregătit, cu investiții proprii, 600 ha pentru irigat. Din foraje la mare adâncime și cu folosirea unui canal de la ANIF pe care l-a preluat și modernizat! Cu 6 pivoți acționați electric.
Depozitarea este un alt aspect al activității. Deține capacități de peste 44.000 t în trei locații. La Comana fiind și un siloz modern, pe verticală.
Un loc unde toate mostrele prelevate la intrarea și ieșirea mărfii sunt sigilate și arhivate pentru minim 6 luni.
Și, dacă a început cu un camion Saviem, acum deține 15 autocamioane.
Theodor Ichim are peste 80 angajați.
Și a știut să facă echipe complete, compacte și eficiente. Ceea ce e mare lucru!
Video integral pe care l-am realizat cu Theodor Ichim, îl puteți urmări aici:
26.000 tone – cel mai mare depozit Unigrains Trading – YouTube