Syngenta are acum magazin online. Vezi ce poți cumpăra

Cele mai urmărite

Syngenta România a lansat platforma de comerț online destinată achiziției de produse și servicii Syngenta. Noul magazin online vine în întâmpinarea producătorilor agricoli mici, care vor avea posibilitatea să acceseze prin mediul online produse și servicii oferite de către Syngenta România.

În prima etapă, producătorii agricoli vor putea achiziționa produse pentru protecția plantelor, iar ulterior, platforma va oferi acces către achiziția semințelor și a serviciilor digitale.

“Inovăm continuu pentru a veni în întâmpinarea nevoilor clienților noștri cu produse și servicii de ultimă generație. Am spus mereu că suntem și ne dorim în continuare să fim #aproapedefermieri, întotdeauna pregătiți cu expertiză tehnică de specialitate și soluții personalizate pentru toți fermierii din România. Căutăm soluții și căi pentru a oferi posibilitatea unui număr cât mai mare de fermieri să acceseze produsele și serviciile noastre, contribuind la creșterea popularității și notorietății produselor și brandului Syngenta”, declară Iulia Nicola, Director marketing produse pentru protecția culturilor, regiunea Marea Neagră.

Odată cu achizițiile online, fermierii vor beneficia de consultanță tehnică de specialitate gratuită, acordată prin intermediul unui expert tehnic Syngenta, vor putea beneficia de campanii de reduceri și livrare gratuită în doar 72 de ore (pentru comenzi mai mari de 300 RON).

Noul magazin online Syngenta va putea fi accesat începând cu 10 iulie pe magazin.syngenta.ro.

Syngenta susține utilizarea responsabilă a produselor pentru protecția plantelor și face recomandări tuturor celor care achiziționează și folosesc produse fitosanitare să utilizeze doar produse omologate în România și să urmărească toate recomandările de utilizare, specificate pe eticheta produselor.

Cele mai noi știri

Plăți de peste 97 mil lei pentru Campania 2023, între 12-14 iunie

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, a efectuat, în perioada 12 – 14...

Articole din aceeași categorie