Cătălin Tudor a renunțat la ferma de vaci Angus. În schimb, coace zilnic câte 2.000 de pâini

Cele mai urmărite

A avut 130 de vaci Aberdeen Angus, dar a fost nevoit să le vândă pentru că s-a dovedit a fi o direcție de business neproductiv. Însă, Cătălin Tudor, administrator la ferma Elia din Odobești, județul Călărași gestionează în continuare cele 250 ha, a făcut împrumuturi pentru a iriga o parte dintre acestea, are și o moară și produce o medie de 2.000 de pâini pe zi pentru satele din apropiere.

Deja face pâine și produse de patiserie, dar vroia să producă și carne pentru steakuri. Dar, din păcate, a fost nevoit să vândă vacile de carne. Bucuros ar repopula grajdul în care a crescut cele 130 vaci Angus dacă acest business ar redeveni atractiv și, evident, profitabil.

„Sunt dezamăgit că a trebuit să vând vacile. De asemenea, sunt dezamăgit de prețurile de la cereale de anul acesta. Pur și simplu s-au prăbușit cu 50% la grâu, orz și porumb. Prioritate au cerealele care vin din Ucraina. Pe mine nu m-a afectat direct, pentru că eu grâul îl depozitez pentru ca apoi să îl macin și îl fac făină. Aceasta o folosesc la pâine, facem în jur de 2.000 de pâini pe zi. Dar, vorbeam în general de situația din piață care nu arată bine”, ne-a explicat fermierul.

În ceea ce privește terenurile agricole, acesta a menționat că 60% din suprafață este irigată, iar sistemele implementate au fost cumpărate prin credite sau din surse proprii, investiție pe care spune că o amortizează în 2 ani. Nu a reușit să acceseze fonduri, deoarece consider că este o procedură de durată. Cu toate acestea, are în plan să încerce unui proiect în viitor.

„Porumbul care nu a fost irigat nu arată deloc bine. Dacă nu avem o ploaie sănătoasă în următoare perioadă, o săptămână sau două, cultura este compromisă. Fără apă, nu putem face nimic. Iar, anul acesta am mers la minim cu cheltuielile, în special cele pentru fertilizare”.

Interviul integral cu Cătălin Tudor îl regăsiți pe pagina noastră de Youtube aici:

Cătălin Tudor își dorește să facă mâncare pentru români – YouTube

Cele mai noi știri

Recomandări pentru protejarea animalelor în perioadele cu temperaturi foarte scăzute

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a făcut o serie de recomandări pentru protejarea animalelor în...

Articole din aceeași categorie