Pământul ne stăpânește pre noi și niciodată invers

Cele mai urmărite

Mă tot întreb cine e stăpânul în relația om – pământ. Ce relații sunt între noi și acest „mijloc de producție” (Doamne, ce ciudat sună)? De ce atâta zbucium pentru o palmă de țărână, când e atâta cer și atâta apă?! Nu pot să nu zâmbesc amar atitudinii noastre acaparatoare. Câte războaie, mai mici sau mai mari, mai locale sau mai mondiale am făcut și vom mai face cu o convingere idioată că noi suntem buricul acestui pământ?

Nu pot să nu mă gândesc cum ne mai rabdă uneori pământul acesta pe care îl tăiem, îl răsturnăm, îl călcăm în picioare, roți sau șenile. Apoi încercăm să-i băgăm pe gât tot felul de substanțe, mai mult sau mai puțin dăunătoare (în limite admise, la un moment dat, din varii motive cu scop economic – a se citi profit), sperând în producții inifinite pentru populații din ce în ce mai numeroase.

Nu știu cât să poată pricepe cineva mărunt (așa ca mine, așa ca tine), relația aceasta din altă perspectivă decât cea actuală. Nu am pretenții că vor fi prea mulți cei care vor înțelege că noi suntem doar tolerați aici. Că acest univers nu este totuși creația noastră. Și nici nu ne-a fost dat de cineva spre stăpânire. Oricâtă imaginație și nemărginit orgoliu am avea.

Cei care cred în Dumnezeu și în teoria creaționistă vor argumenta că pământul a fost făcut pentru om. Să-l stăpânească și să-l lucreze spre bunăstare. Chiar vor susține că din pământ și o suflare magică sunt și ei. Că se întorc înapoi acolo. Dar își construiesc cazemate de beton armat și marmură neagră spre a nu se mai atinge niciodată cu îmbrățișarea roditoare a țărânei.

Mă întreb deseori cum ar mai fi înviat Isus dacă ar fi fost într-o altă parte a pământului unde rugul este și acum modalitatea de a se scăpa de hoitul părăsit de suflarea magică?! S-ar fi întors poate din flacără, prin raza soarelui, direct în ochii credincioșilor. Oricum s-ar fi găsit o minune pentru cei fără speranță.

Vă întrebați, poate, ce naiba tot spune omul ăsta. Ce are stăpânirea pământului cu bobul de grâu și cu recoltele bogate? De unde și până unde filozofia vrejului de fasole va mai scoate și altceva decât alte căi de a urca la cer?! Se spune că omul nu ar avea neapărat nevoia de hrană pentru a-și doza energiile.

Că ar fi mai ușor să se întoarcă în matrice și să consume lumină ca și în viața de apoi. Că, vezi Doamne, raiul a fost aici, pe pământ și noi îl căutăm mult prea aiurea pe nu știu care constelații. Dacă raiul a fost aici și nimeni nu avea nevoie de hrană pentru a exista, poate că raiul va fi din nou abia atunci. Zic și io ca omul.

Dar să nu uitați niciodată că nu noi suntem stăpânii pământului și că, de acest fapt sunt convins! Suntem doar niște biete ființe tolerate de un organism perfect. Poate simbiotic, poate saprofitic sau mai știu eu în ce formulă de tip uman (pentru că gândim din această perspectivă).

Când noi nu vom mai fi, acest pământ se va roti în jurul soarelui aproape la fel de egal ca și acum. Piramidele Egiptului vor fi nisip, zgârie norii vor fi poate alte piramide pentru cine mai știe ce creaturi consumatoare de altfel de gaze. De metan sau alte hdrocarburi zburătoare. Poate un chip sau o poveste va da o premisă existențială și lor. Dumnezeu va apărea la nesfârșire sub toate vietățile cu imaginație. Ca un resort pentru armele de vânătoare.

Pâmântul ne stăpânește pe toți. Cu excepția celor care se pierd prin spațiu. Pe ei îi vor stăpânii spațiile libere dintre două unități de atracție universală. Acel întuneric de nepătruns în care până și stelele se aciuesc cuminți spre levitarea universală.

Cele mai noi știri

„Orice om normal la cap ar pleca imediat din această țară!”

Vorbeam ieri, pe la prânz, cu un om deosebit, care face agricultură în România și cam asta a fost...

Articole din aceeași categorie