Fermier și vicepreședinte al Asociației Grânarii Dă-te pe brazdă, Dan Tiberiu Stan spune că următorul nivel în cadrul asociației, este ca membri să își vândă produsele împreună. De asemenea, una dintre problemele urgente ale fermierilor și care consideră că ar trebui rezolvată de ministerul Agriculturii, este asigurarea riscului.
Dan Tiberiu Stan lucrează 1.600 ha aproape de vama cu Republica Moldova de la Sculeni. Undeva în localitatea Victoria, la doi pași de Sculeni, acolo unde este locul lui de naștere, dar și ieșirea spre Chișinău.
Toată familia e implicată în afacere. De la tatăl și mama lui, până la soție. Fetița lui are doar 7 anișori, dar nu cred că va ieși din afacere cu o asemenea genealogie de fermier. Tatăl mai cultivă cu insistență 30 ha de livezi. Bine lucrate dar prost comercializate într-o țară care nu mai știe unde sunt rădăcinile. Tibi spune că el nu-și permite să piardă bani, așa că la horticultură nu se bagă.

Are 38 ani și crede că are menirea de a schimba ceva în relația cu administrația dar, mai ales, în coagularea fermierilor în asocierea spre profit. Face parte din Cooperativa Agricolă Victoria și vede asta la un alt nivel.
„Eu am avantajul că am urmat Facultatea de Drept, așa că pot discuta și despre legistație și din dorința de a vedea fermierii într-o poziție corectă, am găsit resursele de a face o echipă frumoasă în Iași și pe care să o integrăm în echipa Forumului Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România. Iar toți vom avea de câștigat, în special membri. Avem în plan să și vindem împreună, nu doar să cumpărăm. Este un proiect puțin mai dificil. Suntem conștienți că va fi nevoie să dezvoltăm un soft pe care să integrăm tot ceea ce facem în asociație pentru a ajunge la următorul nivel. Iar, vânzarea împreună cred că este următorul nivel”, ne-a spus acesta.
Una dintre problemele fermierilor, pe care Dan Tiberiu Stan și-ar dori-o rezolvată de către ministerul Agriculturii, este cea legată de asigurarea riscului.

Am și filmat un pic cu tânărul fermier. Ca să-i simțiți hotărârea și implicarea în sector!
Interviul integral, îl puteți urmări pe canalul nostru de Youtube, la următorul link:
Tiberiu Stan: „Planul este să și vindem prin asociație, nu doar să cumpărăm” – YouTube