„Salinate de Turda” se alătură celor 12 produse produse românești recunoscute și înregistrate la nivel european.
În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene s-a publicat pe 3 noiembrie 2023, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/2452 al Comisiei din 26 octombrie 2023 de înregistrare a unei denumiri în Registrul indicațiilor geografice protejate (IGP), „Salinate de Turda – IGP”.
Astfel, „Salinate de Turda – IGP” se alătură celor 12 produse românești recunoscute și înregistrate la nivel european: Magiun de prune de Topoloveni (Indicație Geografică Protejată), Salam de Sibiu (Indicație Geografică Protejată), Novac afumat din Țara Bârsei (Indicație Geografică Protejată), Scrumbie afumată de Dunăre (Indicație Geografică Protejată), Telemea de Sibiu (Indicație Geografică Protejată), Cârnați de Pleșcoi (Indicație Geografică Protejată), Cașcaval de Săveni (Indicație Geografică Protejată), Salata cu icre de știucă de Tulcea (Indicație Geografică Protejată), Telemea de Ibănești (Denumire de Origine Protejată), Salată tradițională cu icre de crap (Specialitate Tradițională Garantată), Plăcintă dobrogeană (Indicație Geografică Protejată) și Pită de Pecica (Indicație Geografică Protejată).
În prezent, România mai are două produse care se află în etapa de verificare la nivelul Comisiei Europene, respectiv pentru dobândirea protecției Indicației Geografice Protejate – „Batog deltaic de sturion” și „Babic de Buzău”, iar în faza de opoziție europeană, pentru dobândirea protecției Specialitate Tradițională Garantată – „Sardeluță marinată”.
Obținut prin procesul de sărare umedă cu saramura naturală
Denumirea produsului „Salinate de Turda – IGP” a dobândit protecția pe sistemul de calitate Indicație Geografică Protejată (IGP) în baza Regulamentului (UE) nr. 1151/2012 privind sistemele din domeniul calităţii produselor agricole şi alimentare.
Indicația geografică protejată (IGP) evidențiază legătura dintre regiunea geografică specifică și denumirea produsului, în cazul în care o anumită calitate, reputație sau altă caracteristică poate fi atribuită în mod esențial originii sale geografice. Pentru a beneficia de această etichetă de calitate, cel puțin una dintre etapele de producție, prelucrare sau preparare trebuie să aibă loc în regiune.
„Salinate de Turda -IGP” este preparat de carne, fiind un produs afumat și uscat, obținut prin procesul de sărare umedă cu saramura naturală (numită popular în zonă „mărătoare” sau „murătoare”), în amestec cu mixul de condimente, zaharuri și culturi lactice, timp de 5-7 zile, afumat cu lemn de esență tare (fag), a următoarelor piese anatomice ale carcasei de porc: ceafă, cotlet, piept și pulpă, urmată de o etapă de maturare-uscare timp de 20-28 de zile.
„Salinate de Turda – IGP ” se comercializează sub denumiri diferite în funcție de piesa anatomică a carcasei de porc care reprezintă materia primă și anume: ceafă, cotlet, piept și pulpă de porc.
Produsul „Salinate de Turda -IGP” este prezentat ambalat sau ca bucăți întregi sau feliate.
Toate etapele specifice procesului de producție pentru obținerea produsului „Salinate de Turda -IGP” se desfășoară în aria geografică delimitată, respectiv Municipiul Turda și comunele: Mihai Viteazu, Tureni, Ploscoș, din județul Cluj. Procesul de producție a produsului „Salinate de Turda -IGP” cuprinde următoarele etape specifice: pregătirea materiilor prime/a ingredientelor, tranșare, dezosare și alegerea cărnii, sărare umedă cu saramură naturală („mărătoare”) din aria geografică, condimentare, maturare timp de 5-7 zile, afumare cu lemn de esență tare (rumeguș de fag), uscare timp de 20-28 de zile.
„Salinate de Turda -IGP” este un produs din Clasa 1.2. Produse din carne (preparate, sărate, afumate etc.) din anexa XI la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr.668/2014 al Comisiei.