Conducătorii de tractoare au dreptul de a conduce pe drumurile publice, chiar dacă nu dețin un permis pentru această categorie. Este suficient ca ei să aibă un permis din celelalte categorii.
Plenul Senatului a eliminat, în plen, prin adoptarea unei propuneri legislative, obligativitatea deţinerii pentru conducătorii de tractoare agricole sau forestiere a unui carnet de conducere corespunzător categoriei. Așadar, este suficient, pe drumurile publice, permisul de conducere pentru alte categorii.
Dacă proiectul în forma iniţiatorului prevedea că permisul de conducere corespunzător categoriei din care face parte vehiculul va fi obligatoriu începând cu 1 iulie 2024, prin amendarea proiectului de către Senat se stipulează că pentru a conduce un tractor agricol sau forestier pe drumurile publice este obligatorie deţinerea permisului de conducere din categoriile B, BE, C1, C1E, C, CE, D1, D1E, D, DE sau Tr sau dovada înlocuitoare a acestuia cu drept de circulaţie, informează Agerpres.
Potrivit expunerii de motive, mare parte a operaţiunilor agricole mecanizate se realizează de către operatori care nu deţin permise pentru categoria corespunzătoare utilajelor agricole, dar care au carnet de conducere pentru alte categorii, activitatea agricolă fiind „grav afectată” de noua reglementare din Codul penal (art. 335), care stabileşte ca infracţiune conducerea pe drumurile publice a unui tractor agricol sau forestier cu un permis de o altă categorie.