De rahat, în schimb, suntem noi, oamenii care o locuim în fiecare zi și ne tot vaietăm că ne pute țara, dar nu punem decât mâna la nas! E așa simplu să emitem judecăți de fată mare din postura de curvă hămesită încât rețelele de socializare sunt pline de astfel de emanații.
Totul e la alții și nimic la noi! Noi suntem absolut, dar absolut, fantastici! Știm întotdeauna ce trebuie să facă ceilalți, dar când vine vorba concretului ne scărmănăm în floace și fluierăm a orice altceva decât a pricepere!
Dragii mei, dacă țara asta e de rahat și ne tot pute ceva, nu e în regulă nici cu noi. Politicenii de rahat sunt miezul societății din care emitem astfel de judecăți. Sunt stirpe din stirpea noastră, aleșii noștri cei cu moț și sprânceană altoită. Cât privește presa de tot rahatul este de asemenea oglinda evlaviei noastre cea de toate zilele.
Ziariștii scriu pentru noi și, din când în când, pentru cei care le plătesc facturile. Nu asta face și muncitorul din fabrică?! Sau selfmanagerul multinaționalelor de rahat. Că, deh, la noi totul e de rahat altoit cu rahat cu cacao! Inclusiv rahatul e de rahat!!! Și ne bălăcim cu toții în rahatul acesta plutitor și aproape levitant apoi ne dăm cu parfum de fițe și ne credem numai buni de arătat cu degetul spre rahatul din care ne tragem și în care ne ducem existența zi de zi. Oare e e așa simplu să ne delimităm de fiecare dată de realitatea înconjurătoare și să ne credem nepătați? Chiar și cel mai inocent dintre noi este vinovat pentru că ține mâna la nas! Să nu uitați asta niciodată!!!
O țară de rahat are un popor asemenea ei, iar eu cred că exagerăm mizeria. Poporul român nu este nici mai bun și nici mai prost decât alte popoare. Ba uneori tind să cred că suntem chiar un pic mai moțați, ținând cont de condițiile geo-strategice în care acest popor s-a coagulat și dezvoltat.
Iar felul nostru autoblamant de a fi, ne face din ce în ce mai mult rău. Privit cu răspundere pot spune că țara a crescut frumos, dar că ar fi putut fi un pic mai înaltă, dacă nu s-ar tot fi furat din lungimea tocurilor, dar și poate puțin mai bleagă dacă nu ar exista atâta sictir! Iar sfânta jelanie de neam se încadrează perfect în mitul mioriței, care este și laie dar și bucălaie.
Cât privește defilatul acesta cu rahatul în vârful jalbei, trebuie să recunosc că este la fel de dăunător ca orice exagerare, dacă doar căutăm bubele în capul celorlalți pe când capul nostru e, cel puțin, la fel de pestriț. Uneori ne adâncim degetul în anus și ni-l trecem pe la nas ca să ne pută mai tare. Și se dovedește că taman degetul arătător este și cel degrabă mirositor!
