Reacția FAPPR la măsurile anunțate de Guvern în sprijinul fermierilor

Cele mai urmărite

Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România (Forumul APPR), structură federativă a fermierilor şi procesatorilor agricoli din România, consideră că o serie dintre măsurile anunțate de MADR ca soluții la criza din agricultură nu pot fi puse în practică sau necesită îmbunătățiri majore, după cum se arată în cele ce urmează.

  1. În ceea ce privește Creditul Fermierului, pe fondul crizei provocate de agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei, apreciem faptul că MADR acordă un sprijin sub formă de grant într-un moment extrem de sensibil pentru agricultura românească, însă ordonanța ar trebui amendată în regim de urgență pentru a fi cu adevărat eficientă. Menționăm că organizația noastră a transmis aceste comentarii și în perioada în care proiectul de act normativ a fost în consultare publică, dar acestea nu au fost încorporate în forma finală:
  • dat fiind că acest instrument se cumulează cu orice alte scheme construite pe Cadrul Ucraina și accesate de o societate dupa septembrie 2022 (adică orice IMM Invest, Agro IMM Invest și chiar recenta schema de granturi de 100 eur/ha pentru culturile de toamnă din anul 2022) diminueză drastic sumele ce pot fi accesate, având în vedere plafonul de 280 000 euro;
  • reiterăm faptul că aceste credite pentru capital de lucru nu sunt acordate cu garanții de stat (de la FGCR sau în altă formă). Dacă acest lucru se justifică prin prisma faptului ca garanția ar fi diminuat suma efectivă pusă la dispoziție pentru credite (din cauză că ajutoarele de stat se cumulează), ne exprimăm încă o dată îngrijorarea că băncile comerciale vor avea un apetit scăzut de a adera la schemă pentru a acorda credite cu dobândă scăzută. În egală măsură, pe fondul potențialelor fluctuații ale ROBOR, considerăm că ar fi absolut necesar ca orice creștere a acestui indicator să fie asumată de stat și nu plătită de către beneficiari;
  • totodată, semnalăm faptul că cei care au dificultăți financiare vor fi în continuare ne-eligibili – deși noi, fermierii, am solicitat prin mai multe adrese scrise, precum și întâlniri directe, echipei de conducere a MADR, să se asigure că tocmai această categorie, cea mai vulnerabilă și mai afectată de volatilitatea piețelor agricole indusă de război, va putea beneficia de schemele de ajutor de stat pe Cadrul Ucraina. Solicitarea Forumului APPR pe acest subiect este completarea de urgență a textului ordonanței;
  • nu în ultimul rând, am solicitat ca leasingurile și ratele la utilaje, precum si datoriile comerciale către furnizorii de input-uri (atat pentru debite curente, cât si pentru restanțe) să se poată plăti prin intermediul acestui instrument de sprijin, deoarece acestea sunt o constrângere majoră pentru fermieri, fiind exact acele datorii care nu se pot amâna la plată. În acest sens,
    solicităm să se menționeze expres ca băncile comerciale ce intră în acest program să permită și plata acestor obligații.

2. În același context, al identificării unor soluții care să permită injecții de lichiditate într-un sistem decapitalizat, dorim să readucem în atenția autorităților angajamentele luate de conducerea MADR cu privire la elaborarea unui act normativ privind creditul agricol, care ar urma să pună la dispoziția operatorilor din agricultură, in condiții avantajoase, scheme de împrumut pentru investiții (pentru amenajări de irigații, teren agricol, etc.).
Dar ne vedem în situația de a atrage din nou atenția, atât pentru elaborarea schemelor de creditare pentru capital de lucru, cât și a celor pentru investiții, asupra necesității unor consultări solide și extinse cu reprezentanții băncilor comerciale, pentru a evita orice sincopă sau formulă studiată insuficient care ar
conduce la limitarea finanțării fermierilor.

3. În al treilea rând, apreciem flexibiliatea soluției adoptate de Comisia Europeană pentru a permite Statelor Membre să deroge de la cerințele GAEC 8. Subliniem că FAPPR a fost de acord inclusiv cu propunerea inițială, mai ambițioasă, de 7% culturi leguminoase, ca alternativă la GAEC 8 din Reg
2115/2021, conform consultarilor cu membrii noștri, și că am comunicat în diverse conferințe că leguminoasele în cultură secundară sau covoarele verzi, chiar și fără tratamente fitosanitare, pot contribui la atingerea obiectivelor de mediu, permițând, în același timp, cultura principală care să contribuie la veniturile fermei.

Reamintim că și propunerea FAPPR pentru formularea ecoschemei PD-04 în 2023 a fost în același sens, adică posibilitatea ca fermierii sa cultive, în loc de 5% elemente neproductive, plante fixatoare de azot in cultura principală sau secundară – variantă adoptată de MADR și acceptată de Comisia Europeană – și care s-a dovedit bine construită și accesată de fermieri! De aceea, considerăm că România ar trebui să inițieze dialogul cu celelalte State Membre și cu Comisia Europeană pentru ca varianta din 2024 să rămână o variantă permanentă la GAEC 8.

Pe această cale, Forumul APPR își exprimă disponibilitatea de a participa la discuții pentru a găsi cele mai bune soluții privind îmbunătățirea cadrului juridic actual în beneficiul fermierilor din țară.

Cele mai noi știri

Companii mari din Qatar și Emirate, interesate să investească în zootehnie și procesarea românescă

Potenţialul uriaş al agriculturii româneşti a fost prezentat oficialilor şi reprezentanţilor celor mai puternice companii din Qatar şi Emiratele...

Articole din aceeași categorie