„Orice om normal la cap ar pleca imediat din această țară!”

Cele mai urmărite

Vorbeam ieri, pe la prânz, cu un om deosebit, care face agricultură în România și cam asta a fost concluzia sa, deși are un business stabil și cu viitor. Mă tot întreb de atunci ce anume l-a condus la marginea aceasta de nemulțumire, încât să renunțe până și la ultimul fir de speranță în privința devenirii României pe calea europeană, pe calea democrației consolidate?!…

Deși am condus discuția, cum mai fac uneori în viața de zi cu zi, scormonind prin cenușă în speranța că voi găsi un tăciune cât de mic pentru a reaprinde speranța domniei sale într-o Românie așa cum a simțit-o la un moment dat, din nefericire, doar cenușa mai avea ceva căldură și atât! Înainte de concluzia aceasta dureroasă, pe care o trăiesc și eu cel puțin o dată pe zi, sufletul meu nu concepe că noi, românii, suntem mai răi sau mai idioți decât alte nații. Dovadă că o mare de români s-au integrat în cele mai răsărite democrații europene sau transatlantice și viețuiesc bine! Chiar și borfașii noștri au cules lauri pe acolo!

De femeile noastre frumoase și harnice ce să mai vorbesc, au cucerit teritoriile masculine precum conchistadorii și acum cresc rata natalității pe alte meleaguri, dospind o nouă Europă, care va avea rădăcini puternice și în România. Nici nu știu de ce să mă agăț pentru a scăpa de sentimentul acesta pregnant din titlu, deoarece se pare că taman acum, când sunt bunic, îmi vine să iau calea străinătății și să devin cetățean european cu acte! Pentru a plăti taxe acolo unde politicenii înțeleg că sunt angajații poporului spre a le negocia o viață mai bună, deoarece fiecare din noi e dator cu o moarte!

Aș vrea ca președintele, prim ministrul, miniștrii, parlamentarii României să înțeleagă că nu sunt pronie cerească și nu au sânge albastru și, mai ales, că sunt în slujba poporului plătitor de taxe și impozite! Un popor care are dreptul să trăiască mai bine într-o țară în care se pare că a fi politician este egal cu pricopseala!

EDUCAȚIA, părerea mea, este singurul vector care poate transforma nația română din producătoare de rahat în ceva mai mult, iar politicul nostru nu are deloc respect pentru educație!!! Decât cumva declarativ! Dovadă că au diplome false sau doar plătite.

Se pare că aici ne închidem ca popor, și mă întorc iar la concluzia fermierului cu care am discutat cu doar o zi și ceva în urmă! Dar, cred, că orice om normal la cap va înțelege că mai avem doar o unică alternativă la plecarea din țară, în speranța unei fărâme de viață!

Aceasta ar fi RESETAREA acestei țări de la 0. E vremea ca acest popor să accepte că nu sunt de ajuns răscoalele pentru schimbarea paradigmei existențiale și că doar o revoluție, poate prima revoluție a spiritului românesc, prin care să ne propunem să devenim un popor educat, cu bun simț și respect pentru valori!

Avem nevoie de profesori noi, de orientare politică, de acel ceva numit EDUCAȚIE pentru a ne căpăta conștiința de popor și a ne recăpăta dragostea de țară! O țară pe care o cam fut toți cum vor și nimeni nu mai este interesat de plozii ei!

Cele mai noi știri

Forumul APPR cere plata urgentă către toți fermierii a subvențiilor pentru campania 2024

Forumul APPR atrage atenţia asupra nevoii stringente a fermierilor de a încasa urgent subvenţiile aferente campaniei 2024, care constituie...

Articole din aceeași categorie