Holde Agri Invest SA, companie care operează terenuri agricole în România, raportează o producție de 56.500 de tone la nivelul anului 2023, în creștere cu 31% față de 2022, pe o suprafață totală operată de 13.725 de hectare, în creștere cu 11% comparativ cu anul precedent. Însă, evoluția financiară a fost una negativă, cu o scădere a veniturilor, până la 97 de milioane de lei și cu o pierdere netă de 28,5 milioane de lei.
„La nivel operațional, am înregistrat o recoltă totală anuală mai mare cu 31% față de 2022, ajungând la 56.500 de tone, în timp ce suprafața totală operată a fost de 13.725 ha, în creștere cu 11%. Astfel, producția la hectar a fost pe un trend pozitiv, în timp ce costurile indirecte per hectar au scăzut semnificativ.
Pe de altă parte, evoluția financiară a fost una negativă, cu o scădere a veniturilor, până la 97 de milioane de lei, și cu o pierdere netă de 28,5 milioane de lei. Motivul principal pentru aceste rezultate este legat de costurile foarte mari de înființare a culturilor, prețuri mult mai mici de valorificare a recoltei, dar și lipsa unor instrumente de protecție din partea statului” – au precizat într-un comunicat reprezentanții companiei.
Privind în viitor, în contextul unei evoluții rapide și a apropierii de atingerea obiectivului inițial de operare a 20.000 de hectare de teren agricol anunțat în anul 2018, Holde Agri Invest își redefinește strategia, vizând să devină „Ferma nr. 1” în domeniul agricol din România până în anul 2030.
Obiectivul principal al acestei strategii, intitulată 𝗛𝗢𝗟𝗗𝗘 𝟮𝟬𝟯𝟬, vizează extinderea suprafeței de teren operate la 60.000 de hectare. Acest obiectiv ambițios este însoțit de o serie de indicatori cheie pe care intenționăm să îi atingem până la finalul acestui deceniu:
✓ Cifra de afaceri: 90 de milioane de euro
✓ EBITDA: 28 de milioane de euro, cu un obiectiv de EBITDA per hectar de 470 de euro
✓ Profit net: 12 milioane de euro