Rețeaua locală de magazine La Cocoș se extinde și în Brașov unde va deschide al 4-lea hipermarket din țară, într-o tranzacție intermediată de compania de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinox. Noul magazin va ocupa o suprafață de aproximativ 10.000 metri pătrați în complexul comercial Brintex-Brașov din cartierul Bartolomeu.
Magazinul din Brașov este prima unitate anunțată oficial, ca parte a planului de dezvoltare a rețelei La Cocoș, ce prevede deschiderea a încă cinci magazine noi în 2024 și 2025. Supermarket La Cocoș este primul comerciant independent din sectorul alimentar din România care a realizat vânzări de aproximativ 1 miliard de lei în anul 2023 cu cele trei hipermarketuri, două în Ploiești și unul în București.
Noul magazin La Cocoș va completa mixul de chiriași din cadrul Brintex, și este de așteptat să genereze o creștere semnificativă a numărului de vizitatori zilnici, care în prezent este de 5.000 de persoane.
Dana Radoveneanu, Head of Retail Agency Cushman & Wakefield Echinox:
„Deschiderea hipermarketului în Brașov, într-o locație cheie, cu tradiție pe plan local, este un rezultat al colaborării foarte bune cu proprietarul complexului comercial Brintex, și al experienței pe care echipa noastră de retail a acumulat-o de-a lungul anilor, care a permis identificarea celei mai bune soluții care să contribuie la replicarea succesului brandului și în acest oraș”.
La Cocoș – trei niveluri de prețuri în funcție de cantitatea achiziționată
La Cocos este un concept nou în piața din România, un format de magazin ce oferă clienților trei niveluri de prețuri în funcție de cantitatea achiziționată. Aceste magazine își desfășoară activitatea pe suprafețe mari, având la vânzare aproximativ 12.000 de produse din cele mai cunoscute și mai vândute produse din țara noastră.
Primul magazin a fost inaugurat în 2014 în Ploiești. După mai mulți ani de creștere, în anul 2019 a ajuns la vânzări de 54,4 milioane de euro doar cu magazinul din Ploiești, care avea la vremea respectivă o suprafață de 3.950 metri pătrați.
A început planul de extindere mergând la București în noiembrie 2020, unde a deschis al doilea magazin situat în incinta Vitantis Shopping Center, cu o suprafață de aproximativ 11.400 metri pătrați.
De asemenea, în noiembrie, dar trei ani mai târziu, în 2023, a fost inaugurată cea de-a treia unitate, tot în Ploiești, care are o suprafață de vânzare de aproximativ 13.000 metri pătrați, fiind și cel mai mare magazin din comerțul alimentar independent din România.