Peștele la control! S-au aplicat amenzi de aproape 150.000 lei

Cele mai urmărite

Inspectorii sanitari-veterinari au aplicat 13 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 149.400 lei. Amenzile au venit după o acţiune de verificare a originii şi trasabilităţii peştelui şi a produselor din pescuit la 57 de operatori din 22 de judeţe, după cum informează Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

A fost reţinută oficial şi trimisă spre neutralizare o cantitate de 464 de kg de peşte, pentru lipsa elementelor de identificare.

„ANSVSA a desfăşurat, în data 10 aprilie, o acţiune de verificare a originii şi trasabilităţii peştelui şi a produselor din pescuit. Verificările au avut loc în 22 de judeţe (Alba, Bacău, Bihor, municipiul Bucureşti, Brăila, Buzău, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Galaţi, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Neamţ, Prahova, Suceava, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vâlcea şi Vrancea), unde au fost verificaţi 57 de operatori. În urma controalelor, inspectorii sanitari-veterinari şi pentru siguranţa alimentelor au constatat abateri de la legislaţie privind: etichetarea produselor, respectarea normelor privind întreţinerea igienică a spaţiilor, recipientelor, ambalajelor şi a utilajelor de lucru şi respectarea termenului de valabilitate al produselor”, se arată într-un comunicat al ANSVSA, remis AGERPRES.

Cu ocazia acestor controale, au fost recoltate 44 de probe în vederea efectuării examenelor de laborator pentru determinarea metalelor grele (plumb, cadmiu) şi pentru determinarea gradului de prospeţime.

„Pentru neconformităţile constatate la unităţile verificate din judeţele Bacău, Brăila, Cluj, Galaţi, Iaşi, Suceava, Vaslui, Vâlcea şi Vrancea au fost aplicate 13 sancţiuni contravenţionale în valoare de 149.400 lei. De asemenea, a fost reţinută oficial şi trimisă spre neutralizare o cantitate de 464 de kg de peşte (pentru lipsa elementelor de identificare), iar pentru cantitatea de 1.165 kg de peşte s-a dispus sechestru, până la eliberarea buletinului de analiză”, spune ANSVSA.

Cele mai noi știri

Ce tehnologii aplică Dan Hurduc și cum și-a scăzut cheltuielile

Ieri, 17 mai 2024, am fost prezenți în ferma Evel-H Company, administrată de Dan Hurduc, din localitatea Costești, județul Vaslui,...

Articole din aceeași categorie