După ce două inițiative legislative identice au fost respinse până acum, Legea arendei a fost depusă din nou în Parlament. Aceasta prevede introducerea unei perioade minime de 7 ani pentru contractele de arendă, după cum scrie puterea.ro
În trecut au mai existat două încercări de modificări cu privire la Legea arendei, însă fără succes. Prima dată, a fost Curtea Constituțională care a respins documentul, în timp ce a doua oară a căzut la votul final din Parlament.
De data aceasta, proiectul legislativ pentru modificarea Legii nr.287/2009 privind Codul civil a fost depus pe 16 aprilie la Senat pentru dezbatere în regim de urgență. Inițiativa aparține lui Adrian Chesnoiu, președintele Comisiei de agricultură din Camera Deputaților și fost ministru al Agriculturii, care semnează actul normativ împreună cu alți 11 colegi deputați din PSD.
Proiectul legislativ reia propunerea de modificare a Codului civil, mergându-se pe varianta introducerii unei perioade de minim 7 ani pentru contractele de arendă: ”Durata arendării este minim 7 ani și se consideră a fi făcută pe toată perioada necesară recoltării fructelor pe care bunul agricol urmează să le producă”.
Mai trebuie precizat că se interzice subarendarea: ”Subarendarea totală sau parțială, sub sancțiunea nulității, cu excepția schimbului de utilizare a terenului între arendași”.