Studiu: Cea mai mare parte dintre angajatori vor oferi beneficii de Paște între 200 și 400 lei/angajat

Cele mai urmărite

Un procent de 71,2% dintre angajatorii care au participat la cel mai recent sondaj derulat de eJobs spun că vor oferi anul acesta, cu ocazia sărbătorilor de Paşte, beneficii angajaţilor din companie. Conform unui comunicat trimis către AGERPRES, 22% nu au alocat un buget în acest scop şi nu vor oferi nimic, iar 6,8% încă nu au luat o decizie finală cu privire la acest subiect.

Ca în fiecare an, primele în bani rămân stimulentul pe care îl vor primi cei mai mulţi dintre angajaţi, fiind menţionate în răspunsurile a 57,1% dintre angajatorii participanţi la sondaj.

50% au inclus pe lista cu beneficii şi vouchere/tichete cadou, 40,5% vor da coşuri cu produse specifice sărbătorilor, iar 16,7% oferă zile libere suplimentare. Și 2,4% vor organiza tombole cu premii.

„Angajaţii români sunt foarte familiarizaţi cu ideea de beneficii extrasalariale. Atât cu cele din pachetul standard, pe care îl primesc lună de lună, cât şi cu cele oferite cu ocazia sărbătorilor. De altfel, potrivit datelor sondajului, 91,5% dintre angajatori spun că au beneficii extrasalariale pentru angajaţi”, spune Ana Călugăru, head of Communications în cadrul eJobs.ro.

O treime dintre respondenţi (33,3%) spun că stimulentele acordate anul acesta, de Paşte, se vor încadra într-un buget cuprins între 201 şi 400 de lei/angajat.

16,7% au alocat între 100 şi 200 de lei în acest scop, 14,3% între 401 şi 600 de lei, 2,4% între 601 şi 800 de lei şi tot la fel de mulţi între 801 şi 1.000 de lei.

Comparativ cu anul trecut, valoarea beneficiilor oferite angajaţilor este mai mare, după cum declară 40,5% dintre angajatori. 52,4% spun că au menţinut aceleaşi plafoane de buget, 4,8% le-au scăzut, iar 2,4% nu ştiu.

Cele mai noi știri

Ce tehnologii aplică Dan Hurduc și cum și-a scăzut cheltuielile

Ieri, 17 mai 2024, am fost prezenți în ferma Evel-H Company, administrată de Dan Hurduc, din localitatea Costești, județul Vaslui,...

Articole din aceeași categorie