Esența dumnezeirii este iubirea de aproape. Iar atunci când de mult prea aproape, nu mai vedem departe, avem tendința să dăm vina pe oricine fără să ne căutăm în inimă de iubire! Iar când îl cânți pe Dumnezeu ca pe un șlagăr absolut nu are cum să nu intre în inimile tuturor! Dar e doar o melodie.
Agricultura românească produce mult și de calitate dar, din nefericire, mult prea departe de consumator. E ca și când biserica ar predica dintr-un vârf de munte sau de pe o dună în plin deșert. Ca să aducem grâul în viața creștinilor nu e de ajuns să-l facem colivă în duminici sfinte ori sâmbete ale morților. E nevoie să-l măcinăm, apoi să-l dospim în aluat și să facem măcar azime ori colaci. Sau să-l dăm ca tain păsărilor sperând la înmulțirea cuiburilor.
Apoi, dragii mei, să producem cereale și să importăm pâine mie mi se pare cea mai proastă rezolvare. Să nu reușim să echilibrăm balanța pe produse agro-alimentare, decât atunci când intrăm în criză financiară și ne scad drastic veniturile. În rest trăim din desăgile altora ca și cum ne-ar fi greu să mergem la moară.
MADR face politicile agricole și nu le-am auzit chemarea către procesatori decât în șoaptă. Agricultura fără procesare e ca nunta fără lăutari. O ghiftuială drastică fără un strop de fericire!
Dumnezeul agricultorilor ar spune așa: Lăsati procesatorii să vină la mine! Apoi vom înțelege cu toții cum stă treaba cu iubirea!
