Fermierii vor primi suma de 100 de euro promisă în sectorul vegetal şi cel zootehnic, odată cu obţinerea unor fonduri suplimentare necesare achitării acestui ajutor, a menționat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu pe pagina oficială de Facebook.
„Am obținut suplimentarea sumelor necesare pentru achitarea ajutorului de 100 de euro/ha, pentru sectorul vegetal pe cadrul de criză Ucraina, respectiv 100 euro/echivalent UVM pentru sectoarele suin și avicol.
Bugetul total este acum de 1,86 miliarde de lei, astfel încât toți beneficiarii eligibili vor primi ajutorul de 100 de euro”, se arată în postare.
Fondurile vor fi distribuite astfel:
- peste 1,53 miliarde de lei pentru fermierii din sectorul vegetal
- peste 141 de milioane de lei pentru crescătorii de porci
- peste 181 de milioane de lei pentru crescătorii de păsări.
„Așa cum Guvernul a promis, fermierii vor primi 100 euro/hectar, respectiv 100 euro pentru UVM la porc și pasăre. Actul normativ care permite efectuarea plăților este pregătit și va fi adoptat în următoarea ședință de guvern. Imediat, centrele județene ale Agenției de Plăți pentru Intervenție în Agricultură vor efectua plățile către toți beneficiarii eligibili”, a mai spus ministrul Agriculturii.