După ce a testat strip-till la grâu, vrea să încerce și la rapiță. Vezi ce economii a făcut

Cele mai urmărite

Economie considerabilă de combustibil și îngrășăminte în cultura de grâu. Asta i-a adus până acum, folosirea tehnologiei Mzuri de Etu Farm, fermierului din Grădiștea, județul Ilfov, Cosmin Iancu care lucrează peste 1.000 ha. Acesta a menționat în emisiunea online „Dați vina pe Tudor!”, care s-a derulat ieri, pe pagina de Facebook Sens&Contrasens în Agricultură, că ar vrea să încerce tehnologia și la cultura de rapiță.

„Target-urile noastre, ca oameni de afaceri, nu trebuie să se raporteze la niște producții maxime, ci la niște costuri care să fie acoperite de producții sustenabile. Avem un parteneriat pentru 4 ani, cu Wladimir Boboschko, de la Etu Farm, cu care am realizat un pariu, un test prin care am zis:<< Hai, să vedem ce poate să facă tehnologia Mzuri în condițiile din ferma noastră?>> Eu, tot timpul am fost adeptul lucrurilor încercate la mine în fermă. Dacă cineva vrea să îmi vândă ceva pe principiul că a încercat produsul la X sau Y, atunci acesta nu este un argument care să mă convingă pe mine”, ne-a explicat fermierul.  

Acesta ne-a specificat și care sunt exact economiile făcute până în acest moment, în cultura de grâu, acolo unde a folosit tehnologia Mzuri. „La momentul acesta, la grâul însămânțat este clar că avem o economie de combustibil față de tehnologia de minimum tillage de aproximativ 22 l și o economie de aprox 40-50 l față de tehnologia convențională, ceea ce este wau. Mai mult, avem o economie în ceea ce înseamnă cantitățile de îngrășăminte aplicate.

Iar, semănătoarea are un sistem foarte interesant de distribuire a îngrășămintelor – pe toată adâncimea de lucru a organului, a acelui scarificator, deci avem îngrășăminte pe o adâncime de 20 cm și planta găsește treptat acele îngrășăminte, în funcție de nevoile pe care le are. Și asta zic, că se traduce prin plus valoare”.

Cosmin Iancu susține că vrea să facă testul și în cultura de rapiță, anul următor și să urmărească beneficiile pe care tehnologia Mzuri le are și asupra solului. „La acest moment, suntem siguri pe niște costuri scăzute, iar combina va fi arbitrul neutru care va spune: <<Așa da!>> sau <<Așa nu!>>. Iar noi vom calcula din punctul de vedere al eficienței economice și atât. Degeaba fac 6 tone dacă am o cheltuială de 6.000 lei , când pot să fac 5,5 tone cu 4.000 lei sau cu 3.500 lei. Eu aici o să lucrez, să văd dacă această tehnologie va realiza acest lucru. Acum este clar că avem o economie, adică 150-200 euro/ha.

Ce am mai constatat este că la momentul acesta, dimensiunea spicelor este una mai mare, faptul că avem acele benzi și se valorifică mai bine spațiul de nutriție, aerarea, lipsa de boli, acest lucru va fi sigur un spor de producție. Anul următor pe aceeași suprafață unde am avut grâu, vreau să încerc la rapiță. Vreau să vad ce beneficii are și asupra structurii solului”.

Urmărește emisiunea integrală pe pagina noastră de Facebook la următorul link: 👇
Dați vina pe Tudor! Cu Cosmin Iancu

Cele mai noi știri

Se suplimentează bugetul MADR. Vezi la care dintre măsurile de sprijin ajung banii

În Ședința Guvernului din data de 18 iulie 2024 a fost aprobată o Hotărâre privind alocarea unor sume din...

Articole din aceeași categorie