Se anunță producție bună de grâu în Tulcea

Cele mai urmărite

Producţia de grâu în judeţul Tulcea se anunţă a fi una bună în acest an, deşi recoltatul acestei culturi abia a început, arată datele Direcţiei Agricole Judeţene.

Până în momentul de faţă, recoltatul s-a încheiat pe doar 12% din suprafaţa totală de grâu înfiinţată în judeţ, iar producţia medie este de 3.800 de kilograme la hectar, scrie agrobiznes.ro

„Este o producţie bună, în sensul în care ultimii ani au produs puţin haos în depozitele fermierilor.

Noi sperăm ca preţul măcar să rămână aşa şi să nu mai scadă, cum am păţit anul trecut, pentru ca fermierul care a introdus input-uri bune să şi valorifice producţia la potenţial maxim”, a declarat directoarea DAJ, Mirela Miller.

Potrivit DAJ, până în prezent:

  • recoltatul orzului s-a realizat în proporţie de 80%, iar producţia medie este estimată de 4.200 de kilograme la hectar
  • recoltatul orzoaicei de toamnă s-a realizat în proporţie de 68%
  • producţia medie este de 3.600 de kilograme la hectar, iar recoltatul rapiţei s-a realizat în proporţie de 30%, producţia medie estimată la această cultură fiind de 1.500 de kilograme la hectar. 
Cele mai noi știri

Restricțiile pentru transportul de animale vii, valabile doar în zonele afectate de pesta micilor rumegătoare

În urma publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a Deciziei de punere în aplicare (UE) 2025/525 a Comisiei, referitoare la anumite...

Articole din aceeași categorie