El reușește să exporte fructe de pădure românești, adunându-le de la 15 producători

Cele mai urmărite

Parteneriatul este cheia succesului și în cazul lui Guzman Aparicio care a reușit să își facă depozitul de fructe de pădure în Bustuchin, județul Gorj. Aici sosește producția de afine, mure și zmeură de la 15 producători români din 5 județe, pentru ca apoi să fie exportată în Spania și alte țări europene.

Deși a încercat ani de zile să concretizeze prin cooperativă acest proiect. A înființat o cooperativă, dar fermierii locali încă nu sunt pregătiți pentru asociere.

De anul acesta afinele, murele și zmeura din România, de la 15 producători din cinci județe, vor fi sortate, ambalate și depozitate în depozitul cu atmosferă controlată, cameră de congelare rapidă, dar și facilitățile de procesare sub forma de dulcețuri, sucuri și compoturi a fructelor care sunt ieșite din stas. O investiție despre care spune el, că a depășit 1 milion de euro.

„Avem comenzi pentru 1.300 tone pentru anul acesta. Noi suntem de fapt, în al doilea an, dar anul trecut a fost doar de încercare. Iar toată investiția a depășit un milion de euro. Și nu vrem doar să exportăm fructele, ci avem în plan și să prelucrăm.

Pot să vă spun că produsele românești, mă refer la mure și afine – sunt cele mai gustoase din toată Europa. M-am plimbat peste tot, în Franța, Italia, Spania, Elveția, și am constatat că în România sunt murele și afinele cele mai bune. Și vă spun că și roșiile românești sunt senzaționale. Când mănânc roșii românești, plâng de plăcere”, ne-a spus acesta.

Parteneriatul cu firma CLASOL asigură desfacerea producției în Spania, dar și în alte țări europene. Mai ales că „fructele de pădure crescute din sol românesc sunt cele mai gustoase din lume”, spune Guzman Aparicio, un fin cunoscător al acestor fructe.

Cla Sol

Dar să nu uităm, Guzman Aparicio produce șofran de Bustuchin despre care spune câ e cel puțin la fel de grozav precum fructele de pădure românești!

Interviul video integral pe care l-am realizat cu Guzman Aparicio îl puteți urmări pe canalul nostru de Youtube, la următorul link: 👇

El exportă fructe de pădure produse de 15 fermieri români – YouTube

Cele mai noi știri

-10,2 grade Celsius la Miercurea-Ciuc, cea mai scăzută temperatură din ţară

Staţia meteo Miercurea-Ciuc a înregistrat, în această dimineaţă, o valoare de minus 10,2 grade Celsius, aceasta fiind cea mai...

Articole din aceeași categorie