S-a lansat Puiul de Crăiești – Zero antibiotice folosite vreodată

Cele mai urmărite

Puiul de Crăiești, brand deținut de Poultry Investment SA, lansează noua gamă de produse din carne de pui de cea mai bună calitate, provenite de la animale crescute fără antibiotice. Acest rezultat este rodul unei munci de 30 de ani și al unui ciclu investițional cu o valoare totală de peste 8 milioane de euro, care
a permis companiei să integreze vertical și să modernizeze întreaga linie de creștere și abatorizare a puilor din fermele proprii.

Astfel, cu ajutorul celor mai noi și eficiente tehnologii, noile produse Puiul de Crăiești sunt invariabil de cea mai înaltă calitate și sănătoase. Datorită noilor investiții în fermele de reproducție, stații de incubație, ferme de creștere și în unități de procesare a puilor, întregul proces de producție a cărnii de pui este unul complet integrat. De la unități de producție a furajelor, pentru un control riguros al calității, până la propriul lanț de magazine, Puiul de Crăiești reușește să asigure cele mai ridicate standarde de siguranță alimentară pentru consumatorii săi.

Abatorul din localitatea Sânpaul, juețul Mureș este rezultatul unei investiții greenfield, finalizată în anul 2021, unul dintre cele mai moderne capacități de procesare din țară.


Grupul este prezent pe piața locală prin parteneriatele cu marile lanțuri de retail, distribuitori, rețele de magazine locale și propriul lanț de magazine care numără 36 de unități în zona Transilvaniei, iar produsele ajung și pe piețele din străinătate.

„Aceste investiții recente reflectă angajamentul nostru constant pentru a furniza produse avicole de înaltă calitate. În ultima perioadă am făcut investiții importante pentru realizarea integrării pe verticală completă a activităților, astfel încât să putem asigura tot lanțul de aprovizionare internă: furaj, genetică, creștere, abatorizare și procesare. Astfel, am îmbunătățit semnificativ procesele de producție și am reușit conformarea cu cele mai recente și exigente standarde și reglementări în domeniu. Nivelul de performanță al domeniului avicol din România este unul ridicat, iar din unele puncte de vedere chiar peste media europeană”, a declarat Dénes
Laczkó – CEO Poultry Investment.

Lansarea gamei Puiul de Crăiești – Zero Antibiotice Folosite Vreodată este și dovada implementării strategiei de sustenabilitate a companiei, ale cărei priorități sunt promovarea securității alimentare, agricultura sustenabilă și alimentația sănătoasă. Concomitent, Poultry Investment își propune să reducă consumul de resurse (apă, energie) și implementează programe de utilizare responsabilă a resurselor și investește în energia verde.

Trustul de companii reutilizează 90% din gunoiul de grajd și reciclează 65% din deșeuri, ca un prim pas către obiective ale eficientizării managementului deșeurilor până în 2030. Compania susține dezvoltarea angajaților și a studenților, promovează egalitatea de șanse și contribuie la educarea angajaților și a membrilor comunității cu privire la schimbările climatice și la prevenirea contaminării solurilor.

Cele mai noi știri

Forumul APPR cere plata urgentă către toți fermierii a subvențiilor pentru campania 2024

Forumul APPR atrage atenţia asupra nevoii stringente a fermierilor de a încasa urgent subvenţiile aferente campaniei 2024, care constituie...

Articole din aceeași categorie