Ucraina anunță interzicea importului de oi și capre din România după ce pe teritoriul țării noastre au fost înregistrate cazuri de oi și capre testate pozitiv la infecția virală cunoscută ca pesta rumegătoarelor mici. Și China, la rândul ei, a interzis importul de ovine și caprine din Grecia și România.
Serviciul de Stat pentru Siguranța Alimentelor și Protecția Consumatorului din Ucraina menționează că pe baza informațiilor primite de la Organizația Mondială pentru Sănătatea Animalelor (WOAH), inspectorul veterinar șef al Ucrainei a dispus interzicerea importului de animale din România care sunt suspectate de PMR, arată profit.ro, citând pe G4Food.ro
Interdicția vizează și materialul de reproducție de la aceste animale, precum și laptele crud și produsele lactate destinate consumului uman (cu excepția produselor lactate care au fost supuse procesării și îndeplinesc cerințele de import). “În prezent, în regiunile Odesa, Cernăuți, Ivano-Frankivsk și Transcarpatia, sunt implementate măsuri de înregistrare a populației de ovine și caprine și a stării clinice a acestora, au fost create grupuri de răspuns pentru situații de urgență, a fost întărit controlul asupra transportului și au loc acțiuni explicative și de informare” – a detaliat Serviciul de Stat pentru Siguranța Alimentelor și Protecția Consumatorului din Ucraina.
China, la rândul său a interzis importurile de ovine și caprine din Grecia și România, pentru a preveni o eventuală răspândire a pestei micilor rumegătoare.