Salariul mediu net a crescut la 5.176 lei, în iunie. În agricultură, a crescut cu până la 4%

Cele mai urmărite

Câştigul salarial mediu net a crescut la 5.176 lei în luna iunie a acestui an, fiind mai mare cu 58 lei (+1,1%) faţă de mai 2024, conform datelor Institutului Naţional de statistică (INS). Salariul mediu net din agricultură a avut o creștere între 2,5 și 4%.

Salariul mediu brut a fost 8.480 lei, cu 125 lei (+1,5%) mai mare decât în luna anterioară.

În luna iunie 2024, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a crescut ca urmare a acordării de prime ocazionale (prime trimestriale, semestriale, anuale ori pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare).

De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net s-au datorat realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (în funcţie de contracte/proiecte).

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţi de editare, cu 30,2%, şi în fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, cu 10%.

Totodată s-au înregistrat creşteri între 4% şi 6,5% în activităţi de fabricare a substanţelor şi produselor chimice, telecomunicaţii, activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune, înregistrări audio şi activităţi de editare muzicală (inclusiv activităţi de difuzare şi transmitere de programe), fabricarea altor mijloace de transport, fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, fabricarea produselor textile, fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, fabricarea echipamentelor electrice, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice.

Potrivit statisticii, creşteri între 2,5% şi 4% s-au mai înregistrat în activităţi de spectacole, culturale şi recreative, transporturi aeriene, agricultură, vânătoare şi servicii anexe, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, alte activităţi de servicii, activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale.

Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna mai 2024 au fost cauzate de acordarea în lunile precedente de prime ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost determinate de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (în funcţie de contracte/proiecte).

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează: între 3% şi 6% în activităţi auxiliare pentru intermedieri financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat; între 1,5% şi 3% în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, activităţi de poştă şi de curier, tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor), transporturi pe apă, repararea, întreţinerea şi instalarea maşinilor şi echipamentelor.

Cele mai noi știri

Forumul APPR cere plata urgentă către toți fermierii a subvențiilor pentru campania 2024

Forumul APPR atrage atenţia asupra nevoii stringente a fermierilor de a încasa urgent subvenţiile aferente campaniei 2024, care constituie...

Articole din aceeași categorie