Bucureștiul devine Capitala Agriculturii din UE timp de 3 zile în octombrie

Cele mai urmărite

Ediția din 2024 a Congresului European al Fermierilor va fi găzduită la București, în perioada 23-25 octombrie 2024. Evenimentul este organizat de către COPA-COGECA o dată la doi ani, într-un stat membru. Anul acesta, structura europeană de reprezentare a intereselor fermierilor și cooperativelor a decis ca România să fie gazda acestui congres care va da ora exactă pentru strategia pe care agricultorii europeni o doresc implementată în sectorul agroalimentar din UE.

Alianța pentru Agricultură și Cooperare, formată din Federația Națională PRO AGRO, Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România – LAPAR, Uniunea Naţională de Ramură a Cooperativelor din Sectorul Vegetal – UNCSV și Asociația Forța Fermierilor – AFF, entitatea care îi reprezintă pe fermierii români la COPA-COGECA, este implicată în organizarea Congresului European al Fermierilor.

Peste 300 de fermieri reprezentativi din UE, așteptați la București

La ediția din acest an, organizatorii așteaptă peste 300 de fermieri reprezentativi din statele membre UE la Congres, iar România, prin membrii celor patru organizații  membre ale Alianței pentru Agricultură și Cooperare, va avea o delegație extrem de puternică astfel încât vocea fermierilor români va fi auzită la nivelul decidenților europeni.

“Discuțiile de la Congresul de anul acesta vor explora provocările principale ce afectează sectorul agricol, precum extinderea Uniunii, finanțarea sa și viitoarele politici agricole de sprijin. Aceste discuții, încadrate de rezultatul alegerilor europene și de dialogul strategic, vor viza probleme de durabilitate, dar și rolul jucat de cercetare și de inovare pentru a oferi soluțiile atât de necesare pentru viitorul sectorului agricol.

Se va ține cont de impactul cumulativ al crizelor geopolitice actuale, al inflației alimentare, al sarcinii administrative și legislative, precum și de evenimentele meteorologice extreme cu care se confruntă agricultorii. Aceste efecte continuă să afecteze durabilitatea economică a fermierilor și a cooperativelor și duc la tulburările sociale actuale. Reziliența și competitivitatea agriculturii și silviculturii europene sunt determinate de necesitatea ca aceste sectoare să joace un rol strategic în constituirea viitoarelor politici europene. Aceste politici trebuie să contribuie la viabilitatea zonelor rurale, să răspundă problemelor de disponibilitate, accesibilitate a prețurilor alimentelor și accesibilitate în general a hranei, totul în timp ce se răspunde și problemei fundamentale a schimbărilor climatice”, arată organizatorii pe site-ul oficial al Congresului European al Fermierilor – https://europeanfarmerscongress.eu/ro.

Congresul European al Fermierilor va avea o durată de 3 zile, între 23 și 25 octombrie 2024. Primele două zile vor fi dedicate lucrărilor pe ateliere și sesiunii plenare, care vor avea loc la Hotelul Radisson Blu din Capitală, iar în cea de-a treia zi vor fi organizate vizite tehnice în câteva ferme din România. Mai multe informații despre program, precum și alte detalii organizatorice, puteți consulta aici: https://europeanfarmerscongress.eu/ro/program.

Avem onoarea să-i avem ca speakeri la Congresul European al Fermierilor pe Marcel Ciolacu, Prim-ministru al României, Nicolae Ciucă, Președintele Senatului, Florin-Ionuț Barbu, Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, István Nagy, Ministru al Agriculturii din Ungaria și Președinte al Consiliului Agrifish, precum și Wolfgang Burtscher, Director general DG AGRI. Acestora li se vor alătura alți vorbitori reprezentativi ai autorităților naționale și europene responsabile pentru agricultură, precum și reprezentanți ai asociațiilor și cooperativelor membre Copa și Cogeca din toată Uniunea Europeană.

Cele mai noi știri

Noi măsuri pentru sprijinirea fermierilor din sectoarele pescăresc, suin și vegetal

Ministrul Florin-Ionuț Barbu a condus o serie de întâlniri importante la sediul MADR, alături de reprezentanții asociațiilor și federațiilor...

Articole din aceeași categorie