Florian Ciolacu, directorul executiv al Clubului Fermierilor Români a participat la ședința consultativă convocată de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale pentru stabilirea modificărilor necesare referitoare la OUG nr. 4/2024 și nr. 7/2024.
Clubul a făcut numeroase demersuri pentru a semnala situația dificilă cu care se confruntă fermierii români. Propunerile ecosistemice propuse au fost accepte și vor juca un rol esențial în revitalizarea ciclului economic dintre producători – furnizori – distribuitori – fermieri. Acest progres va contribui direct la soluționarea crizei actuale din sectorul agricol.
În urma acestor eforturi, au fost inițiate două Ordonanțe de Urgență esențiale:
Prima modifică și completează OUG nr. 4/2024, care prevede măsuri de sprijin temporar pentru producătorii agricoli afectați de seceta pedologică din 2023 și impactul conflictului din Ucraina. Aceasta include ajustarea cerințelor privind suprafața calamitată, astfel încât pragul de eligibilitate a actului normativ să fie redus la un grad de calamitate de 50% (reprezentând media gradului de calamitate a culturilor agricole înscrise în procesele verbale de constatare).
A doua vizează modificarea OUG nr. 7/2024 privind schema de ajutor de stat „Creditul fermierului”. Aceasta permite aplicarea opțională a ratei ROBOR și extinderea eligibilității pentru fermierii care se apropie de plafonul de 280.000 euro, cu garanții de stat de 100%.
Aceste realizări reflectă angajamentul nostru de a sprijini fermierii români și de a îmbunătăți condițiile economice pentru întregul ecosistem agricol.