Fermierii pot depune până pe 31 ianuarie 2025 inclusiv, cererile de plată pentru cantitățile de motorină achiziționate și utilizate în agricultură aferente trimestrului IV al anului 2024, după cum a anunțat Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).
Potrivit instituției, solicitările se depun la Centrele Județene ale APIA, respectiv al Municipiului București, de către administrator/reprezentantul legal sau împuternicitul acestuia, caz în care împuternicirea este emisă de către administratorul /reprezentantul legal și este însoțită de copia actului de identitate a persoanei împuternicite.
Ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare a diferenței dintre rata accizei standard și rata accizei reduse pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură a cărui valoare unitară este de 2,079 lei/litru.
Instrucțiunile de depunere a cererilor, documentele necesare, precum și alte informații suplimentare se regăsesc pe site-ul APIA și în cuprinsul Ghidului solicitantului privind acordarea ajutorului de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură.