Fermierii români ar putea accesa din acest an credite pe termen lung, garantate 100% de către statul român, pentru investiții și capital de lucru, inclusiv pentru achiziționarea de terenuri, după cum susține ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, conform agerpres.ro
„O să venim cu <<Creditul Agricol>> prin care să le dăm fermierilor, cu o dobândă mai mică, accesul la creditare, cu o marjă fixă de 1,95% +ROBOR, garantat 100% de stat. Va fi, pe de o parte, pentru investiții pe o perioadă de 20 de ani, inclusiv pentru achiziționarea de terenuri, iar pe de altă parte, pentru capital de lucru pentru o perioadă de 10 ani. Vreau să cresc perioada de rambursare, să nu mai punem presiune pe fermieri să restituie în 5 – 6 ani acești bani către sistemul bancar. Am notificat deja la Comisia Europeană și suntem în negocieri pentru creșterea perioadei de rambursare”, a declarat, pentru AGERPRES, ministrul Agriculturii.
Până în prezent, aproape 4.000 de fermieri au beneficiat de „Creditul fermierului”, o măsură de sprijin lansată pe cadrul Ucraina, unde MADR a alocat deja peste trei miliarde de lei.
„Am avut <<Creditul fermierului>> pe cadrul Ucraina, prin care am suportat ROBOR pe perioadă de criză, COVID, război. Noi am dat credite de trei miliarde de lei pe <<Creditul fermierului>>. Acum, timp de 5 ani, tot ROBOR-ul la toți fermierii va fi plătit de către Ministerul Agriculturii. E un impact destul de mare, de aproape 50-60 de milioane de euro pe an, dar eu m-am bucurat foarte mult că 3.900-4.000 de fermieri care au accesat creditul acesta au fost salvați”, a precizat Barbu.
În perioada următoare, vor fi lansate „foarte multe programe și pentru fermele mici”, pentru a putea crește producția la produsele autohtone.









