Mierea albinelor din București ar putea fi valorificată așa cum se întâmplă și în alte capitale europene, unde există stupi pe clădiri și hoteluri, iar turiștii pot consuma la micul dejun mierea produsă chiar în acel loc. Acest lucru nu este deocamdată posibil și în Capitala României, pentru că aceasta se află sub restricția unei Hotărâri de Consiliu Local care nu permite creșterea albinelor în oraș.
Prezent la Târgul Național al Mierii desfășurat în București, Matthias Kopetzky, un apicultor profesionist din Austria, expert în criminalitate economică, a prezentat modelul vienez de a crește albine în zona urbană, care datează de sute de ani în capitala Austriei, scrie agerpres.ro
”Viena are o mulțime de apicultori, pentru că are o tradiție. Sunt șapte structuri locale cu 650 de apicultori și aproximativ 7.000 de colonii de albine în zona metropolitană. Viena are cea mai veche școală de apicultură din lume, fondată în anul 1769 de profesorul Anton Jansa din Slovenia la cererea Mariei Tereza. De altfel, Ziua Mondială a Albinei a fost stabilită pe 20 mai – ziua de naștere a lui Anton Jansa”, susține Kopetzky.
În Viena sunt aproximativ două milioane de locuitori pe 414 kilometri pătrați, iar 15% din suprafața Vienei este utilizată pentru agricultură. Circa 20% din aceste terenuri sunt organice (aproximativ 12 km pătrați), în timp ce doi kilometri pătrați sunt zone de biodiversitate.
Matthias Kopetzky a subliniat că apicultura urbană este total diferită de apicultura care are loc în zonele agricole și bineînțeles că trebuie respectate niște reguli pentru a crește albine în oraș.
”Există reguli pentru a crește albine în oraș. A face apicultură urbană este total diferit față de apicultura care are loc în zonele agricole. Primul lucru trebuie să găsești un loc în care să ți se permită să pui stupi și noi avem deja 60 de locații, însă spațiile de prelucrare a mierii din oraș sunt scumpe și nu te poți întinde ca în zonele rurale. Nu este ușor, dacă vorbim și de magazinele și locurile în care ținem și prezentăm mierea. Aici clienții sunt mult mai pretențioși decât în mediul rural. O altă problemă este clima, care s-a modificat. Albinele iubesc căldura, dar una este să fie cald și alta să fie arșiță. Când este mult prea cald albinele nu mai adună nectar”, a explicat apicultorul vienez.
Potrivit acestuia, stupii sunt amplasați pe clădiri în fiecare district (sector) din capitala Austriei, inclusiv lângă aeroportul din Viena, iar cel mai înalt nivel unde există stupi este etajul 19 al hotelului NH.