Finanțare nerambursabilă de 84,6 mil euro pentru achiziția de utilaje agricole

Cele mai urmărite

76 de proiecte vor primi finanțare nerambursabilă, în valoare de 84,6 de milioane de euro, pentru achiziția de utilaje agricole, în urma finanțării suplimentare din Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR), după cum a anunțat Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) într-un comunicat de presă.

Ca urmare a suplimentării fondurilor alocate liniei de finanțare aferente Pachetului 4.1.1. „Achiziții simple de utilaje agricole la nivelul fermei – sector vegetal”, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale va finanța proiectele declarate eligibile, dar fără finanțare depuse în sesiunea 2024 pentru Componenta III „Forme asociative, altele decât cele din sectorul sfeclă de zahăr”. Pachetul 4.1.1. face parte din submăsura 4.1 „Investiții în exploatații agricole” din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).

Astfel, vor primi finanțare 76 de proiecte în valoare totală nerambursabilă de 84,6 de milioane de euro (84.659.549 €). Proiectele selectate vor intra în etapa de contractare, după notificarea solicitanților selectați la finanțare, iar fermierii vor putea demara achiziționarea echipamentelor și a utilajelor conform contractelor de finanțare încheiate cu AFIR.

Prin Componenta III a Pachetului 4.1.1. din submăsura 4.1, au fost depuse on-line 144 de cereri de finanțare prin care s-au solicitat 162.056.360 euro și din care, în limita fondurilor disponibile inițial, au fost selectate spre finanțare 41 de proiecte în valoare totală de 52.359.606 de euro.

Reamintim că suplimentarea fondurilor a fost posibilă prin demersurile realizate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Autoritatea de Management și AFIR, pentru modificarea Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020. Astfel, în baza Deciziei Comisiei Europene C (2024) 8438/ 22.11.2024 care aprobă versiunea 19 a PNDR 2020, a fost modificat cadrul procedural și în data de 24 martie 2025 a fost comunicată suplimentarea bugetului submăsurii 4.1.

Totodată, având în vedere că finanțarea acestor proiecte este disponibilă din PNDR 2020, readucem în atenția beneficiarilor faptul că ultima cerere de plată trebuie depusă până la data de 30 septembrie 2025, astfel ca până la 31 decembrie 2025, când se închide Programul, Agenția să poată efectua ultimele plăți către beneficiarii proiectelor de investiții.

Raportul de selecție suplimentar este disponibil spre consultare pe: www.afir.ro, în cadrul secțiunii Rapoarte >> Selecție sau accesând direct linkul: www.afir.ro-selectie

Cele mai noi știri

Lucrează 7.500 ha. 6.000 ha, irigate. no till, pe 60% din teren

Lucian Haraga Jr (foto mijloc) este Strategy & Risk Director al Semtop Group (unde se produce sămânță pe circa...

Articole din aceeași categorie