Sectorul de panificație din România va avea la dispoziție 165 de milioane de euro, din fonduri europene, pentru investiții în modernizarea și înființarea de unități noi, iar primele proiecte ar putea fi depuse începând cu luna iunie, a declarat pentru AGERPRES președintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificație și Produse Făinoase-ROMPAN, Aurel Popescu.
„Avem alocați 165 de milioane de euro prin schema DR 23 (din Planul Strategic 2023 – 2027 n.r.). Schema s-a dat inițial pe panificație, modernizare și unități noi. La solicitarea noastră am desfăcut suma în două și am pus unități noi separat și modernizări separat, astfel încât să facem și fabrici noi care să se lupte cu concurența internațională, să facem și export de produse. Noi dacă prin această schemă realizăm 10 unități noi de panificație putem merge la export cu produse congelate și chiar cu produse proaspete și să echilibrăm balanța comercială în domeniul nostru”, a subliniat Aurel Popescu, conform agerpres.ro
Acesta a precizat că deficitul din sectorul de morărit și panificație este de circa 100.000 de tone de produse, însă acesta ar putea fi acoperit dacă se vor construi noi unități, pentru a putea exporta mai multe produse.
„Acum suntem în deficit. Noi importăm cam 200.000 tone de produse de panificație și exportăm numai 100.000 de tone. Deci avem un deficit de 100.000 de tone pe care putem să-l umplem. Schema este gata, iar la Adunarea Generală ROMPAN s-a hotărât, împreună cu ministrul Agriculturii, să intrăm din iunie cu această schemă, să devină operabilă și să primească proiecte. Sunt cereri foarte mari pentru astfel de proiecte. Prin această schemă unitățile noi vor primi până la 10 milioane de euro, cu un grad de finanțare maxim de 65% și restul pune întreprinzătorul, iar modernizările intră cu o sumă de până la 3 milioane de euro, tot cu un grad de finanțare de 65%. Suntem pe un făgaș bun și sperăm să începem de la anul construcții de asemenea unități”.
Organizația patronală a susținut în ultimii ani construcția unor fabrici mari de pâine în marile orașe, pentru a se putea asigura necesarul de pâine în cazul unor situații neprevăzute.









