Estimări tot mai bune pentru recoltele de grâu din UE

Cele mai urmărite

Analiştii firmei de consultanţă Strategie Grains şi-au îmbunătăţit estimările privind recolta de grâu a Uniunii Europene, pentru a treia lună la rând, în condiţiile în care Spania şi sud-estul Europei sunt pe cale să înregistreze recolte record, în timp ce ploile au venit în sprijinul zonelor uscate din nordul Europei, transmite Reuters, potrivit agrobiznes.ro

Firma de consultanţă prognozează că producţia de grâu moale a celor 27 de state membre UE va creşte în acest an până la 130,7 milioane de tone, de la 129,8 milioane de tone cât estima în luna mai, ceea ce ar fi cu 15,5% peste recolta afectată de secetă de anul trecut.

La fel ca şi alte instituţii de prognoză, Strategie Grains a arătat spre precipitaţiile abundente înregistrate în sudul Europei pe perioada primăverii, care au stimulat dezvoltarea culturilor, chiar dacă mari părţi din nordul Europei, inclusiv părţi din Franţa şi Germania, au înregistrat precipitaţii reduse.

„Încă odată, ne-am îmbunătăţit estimările referitoare la recoltele deja foarte bune la grâu moale şi orz în Spania, România şi Bulgaria”, a informat firma de consultanţă în cel mai nou raport lunar de prognoză.

„Producţia de grâu moale este aşteptată să atingă un maxim istoric în Spania şi România (în cazul în care condiţiile pentru recoltare vor rămâne bune0”, au adăugat analiştii.

Perspectiva unei recolte mult mai mari a UE în acest an, la care se adaugă preconizata creştere a cerinţelor de import în rândul ţărilor din Africa, Orientul Mijlociu şi Asia, ar trebui să impulsioneze exporturile de grâu ale blocului comunitar în anul 2025/26, prognozează Strategie Grains.

Cele mai noi știri

30 ianuarie – termen limită pentru deconturi la eco-schemele din zootehnie

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că, până la data de 30.01.2026 inclusiv, solicitanții eco-schemelor din...

Articole din aceeași categorie