Adevărul e că m-am cam săturat să repet această frază celor care folosesc acest mesaj foarte des. Cum m-am săturat să le explic celor care gândesc clișeistic și lozincar că e aiurea să tot încercăm să zugrăvim trecutul ca pe ceva ideal!
Hiperbolizarea e un apanaj al scriitorilor, care o folosesc spre obținerea contrastelor pentru scoaterea în evidență a ceva anume, dar atunci când este folosită de politiceni sau orice alt fel de autorități se poate numi doar minciunică.
Acum, ca să înțelegeți de unde vine iluzia cu România – grânarul Europei, prin 1938 (anul economic de vârf al capitalismului românesc interbelic) România a exportat 3 mil. t grâu în contextul unui an agricol secetos la nivel european. Chiar și așa, media la hectar a fost în acel an, de doar 0,7 t.
Faptul că majoritatea țăranilor mâncau în acele vremuri pâine destul de rar, se poate spune că exportul era, și atunci, prima opțiune a latifundiarilor. Și, pentru a ne trezi definitiv din această iluzie a deținătorilor titlului de grânarul Europei, vă aduc la cunoștiință că în 2017 România ocupa locul 19 mondial și a cincea poziție în UE la producția totală de grâu cu 7,7 mil t.
În clasamentul european al marilor grânari, Franța ocupa atunci prima poziție cu 39 mil t, adică de peste cinci ori mai mare decât producția României! Urmau apoi Germania cu 26 mil t, Marea Britanie cu 15 mil t (de două ori mai mult ca noi) și… Polonia, cu 10 mil t! Ca să fie imaginea și mai corectă, Egiptul, țara unde exportăm preponderent grâu, a avut în 2017 o producție de 8,1 mil t grâu!
În schimb, România se poate mândri cu titlul de cei mai buni cultivatori de floarea soarelui din UE și, cu certitudine, în viitorul foarte apropiat, și primii producători de porumb la nivel european. Mai ales că la porumb, mediile producțiilor de la noi ne lasă o marjă importantă de creștere.
Deci, ca o concluzie, România poate deveni, cu certitudine, porumbarul Europei! Asta dacă vom avea ploaie sau dacă vom putea iriga!
