Creat de specialiștii Băncii de Gene din Buzău, usturoiul Danubius promite să devină o alternativă la produsele de import. Cultivat deja în comuna Râmnicelu, acest soi de dimensiuni impresionante se remarcă prin gust, rezistență și adaptabilitate la condițiile din România, scrie puterea.ro
Noul usturoi românesc se apropie ca mărime de usturoiul chinezesc, fiecare cățel fiind aproape cât o ceapă. Fermierii susțin că este ușor de curățat, are un gust dulce-iute echilibrat și se pretează foarte bine la recoltare mecanizată datorită tulpinii groase.
De asemenea, soiul Danubius poate fi plantat pe o perioadă lungă, de patru luni, între noiembrie și februarie. Mai mult, acest soi s-a dovedit rezistent la secetă, un aspect tot mai important având în vedere condițiile climatice din ultimii ani.
Pe o suprafață de trei hectare, producătorii buzoieni estimează o recoltă de 20 de tone.










