Guvernul a prelungit plafonarea adaosului comercial la alimente cu încă șase luni.
„În şedinţa de Guvern de astăzi am decis să prelungim plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază cu încă şase luni, până la 31 martie 2026. Această măsură îi ajută pe oameni să aibă acces la produse precum pâine, lapte, carne, ouă, ulei, legume sau fructe şi protejează în special familiile cu venituri mai mici”, a anunţat, premierul Ilie Bolojan, după şedinţa de Guvern.
Potrivit acestuia, decizia a fost luată după discuţii atât în coaliţie, cât şi cu reprezentanţii marilor reţele comerciale şi cu producătorii.
„Însă ştim cu toţii că intervenţiile directe în piaţă nu rezolvă problema pe termen lung. Soluţia reală este să producem mai mult şi mai bine în România: să susţinem producătorii noştri, să procesăm mai mult aici, acasă, să avem exporturi româneşti mai puternice şi să atragem investiţii noi, care aduc locuri de muncă şi venituri mai mari pentru oameni”, a mai transmis premierul.
Lista produselor agricole şi alimentare cu adaosul comercial plafonat cuprinde:
- Pâine albă simplă cu gramaj cuprins între 300-500 grame, fără specialităţi;
- Lapte de vacă de consum 1 l, grăsime 1,5%, cu excepţia UHT;
- Brânză telemea de vacă vrac;
- Iaurt simplu din lapte de vacă, 3,5% grăsime, cu gramaj maxim 200 grame;
- Făină albă de grâu „000“ până la 1 kg;
- Mălai până la 1 kg;
- Ouă de găină calibrul M;
- Ulei de floarea-soarelui până la 2 l;
- Carne proaspătă pui (pui întreg, tacâmuri de pui, pulpe pui întregi cu os şi aripi de pui, varianta standard);
- Carne proaspătă porc (carne porc lucru, pulpă porc cu os şi fără os, spată de porc);
- Legume proaspete vrac (roşii, ceapă, castraveţi, fasole uscată, morcovi, ardei gras Bianca şi ardei capia, usturoi);
- Fructe proaspete vrac (mere roşii şi mere golden, prune, pere, struguri de masă);
- Cartofi proaspeţi albi vrac;
- Zahăr alb tos până la 1 kg;
- Smântână – 12% grăsime;
- Unt până la 250 grame;
- Magiun până la 350 grame










