De clipele când a răsărit rapița chiar dacă nu mai era nicio speranță. Sau de ziua când o zăpadă ca în frații Grimm a acoperit blând câmpurile înaintea unei luni de ger năpraznic. De parcă cineva de sus a aranjat minunea. Sau momentele când viscolul ducea bruma de zăpadă așezată anemic pe un câmp sterp, direct pe o solă cu grâu înfrigurat. Ca într-o hotărâre a hazardului care a făcut posibilă și existența pământului. De zilele în care miroasea auriu a rapiță parcă în tot universul sau de zilele în care grâul se leagăna ca într-un vals, promițător. De fericirea aceea când floarea-soarelui parcă te vrea copil din nou. Sau, pentru cine a dat cu biberonul lapte vreunui vițel, fericirea de a simți un bot cald și umed pe mână. Dar și bucuria ascunsă sub un zâmbet a mieilor zburdând pe o pășune cu păpădii galbene, într-o clipă de stat în reverie sprijinit în bâta de cioban. Adică acele clipe în care uiți de calcule, de impozite datorate sau de promisiunile neținute ale politicienilor.
Să încercăm să uităm împreună pentru câteva minute de greutățile de fiecare zi ale voastre, fermierilor! Voi, cei care faceți pământul să rodească și laptele și mierea să se reverse ca dintr-un corn al abundenței, aveți din când în când și dreptul la câteva clipe de fericire. Asta doar dacă, uitați puțin de subvențiile care nu vin niciodată la timp, de politicile făcute pe un șervețel la o cină de taină sau de prețurile parcă întotdeauna prea mici față de efortul depus. Știu că cea mai mare fericire ar fi ca munca voastră să fie cinstit evaluată, iar prețul să vă asigure un profit decent care să vă aducă liniștea pentru încă un an de muncă.
Am zis că e bine câteodată să aducem aminte celor care ne conduc, că au fost și ei copii în țara asta, cu câmpuri roditoare și că, după ce nu vor mai fi, se vor întoarce tot în țărâna asta sfântă. Oricâtă marmoră neagră și-ar pune pe monumentele funerare. Așa că, pentru ca fericirea de a crește grâul spre a dospi din el pâinea să nu moară niciodată, ar fi bine să nu mai rupem țăranul de țărână niciodată. Să-i lăsăm fericirea de a se bucura de roade împreună cu copiii, nepoții și strănepoții lui. În vecii vecilor! Așa cum bine spuneau voievozii noștri.
