Bugetul pentru Submăsura 17.1 crește de la 8,8 mil euro la 37,7 mil euro

Cele mai urmărite

În urma demersurilor realizate de Clubul Fermierilor Români, AM PNDR a anunțat suplimentarea bugetului pentru sM 17.1 Prime de asigurare a culturilor, animalelor și plantelor.

De la alocarea inițială de 8,8 milioane euro, fondurile destinate acestei linii de sprijin cresc cu 28,9 milioane euro, prin transfer de resurse financiare din cadrul Măsurii 4. Astfel, bugetul total disponibil pentru fermieri va ajunge la 37,7 milioane euro, după aprobarea deciziei de către Comisia Europeană.

Această suplimentare are ca scop acoperirea valorii estimate a tuturor cererilor de finanțare eligibile depuse de fermieri în sesiunea de înscriere, deschisă până la 12 octombrie.

„Am considerat esențial să sprijinim fermierii care aleg să-și protejeze culturile și animalele prin polițe de asigurare. Pe baza experienței și expertizei noastre, am putut estima valoarea necesară aferentă suplimentării bugetului, mai ales după prima zi a depunerii, când solicitările au depășit 9,22 milioane euro”, a declarat Florian Ciolacu, Director Executiv al Clubului Fermierilor Români.

Cele mai noi știri

30 ianuarie – termen limită pentru deconturi la eco-schemele din zootehnie

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că, până la data de 30.01.2026 inclusiv, solicitanții eco-schemelor din...

Articole din aceeași categorie