Comisia Europeană a aprobat adăugarea produsului „Batog de sturion” din România în registrul său de indicații geografice protejate (IGP).
În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din data de 18 februarie 2026, a fost publicat Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2026/358 al Comisiei, din 11 februarie 2026, privind înregistrarea indicației geografice „Batog de sturion” (IGP) în Registrul Uniunii al indicațiilor geografice, în temeiul Regulamentului (UE) 2024/1143 al Parlamentului European și al Consiliului.
Astfel, celor 15 produse românești recunoscute și înregistrate la nivel european li se alătură, cea de-a 16-a denumire protejată – „Batog de sturion” (IGP).
Reamintim cele 15 produse deja înregistrate: Magiun de prune de Topoloveni (Indicație Geografică Protejată), Salam de Sibiu (Indicație Geografică Protejată), Novac afumat din Țara Bârsei (Indicație Geografică Protejată), Scrumbie afumată de Dunăre (Indicație Geografică Protejată), Telemea de Sibiu (Indicație Geografică Protejată), Cârnați de Pleșcoi (Indicație Geografică Protejată), Cașcaval de Săveni (Indicație Geografică Protejată), Salata cu icre de știucă de Tulcea (Indicație Geografică Protejată), Telemea de Ibănești (Denumire de Origine Protejată), Salată tradițională cu icre de crap (Specialitate Tradițională Garantată), Plăcintă dobrogeană (Indicație Geografică Protejată), Pită de Pecica (Indicație Geografică Protejată), Salinate de Turda (Indicație Geografică Protejată), Sardeluță marinată fabricată potrivit tradiției din România – Specialitate Tradițională Garantată și Cârnați din topor din Vâlcea – Indicație Geografică Protejată.
În prezent, România mai are 13 produse aflate în etapa de verificare la nivelul Comisiei Europene: 4 pentru înregistrare ca Indicație Geografică Protejată (IGP) și 9 pentru înregistrare ca Specialitate Tradițională Garantată (STG).
„Batog de sturion” IGP este un produs alimentar din pește, din materie primă filé dorsal de sturion (familia Acipenseridae, speciile Huso huso – morun, Acipenser gueldenstadtii – nisetru, Acipenser baerii- nisetru siberian). Procesul de fabricație include etapa de sărare, cu un amestec controlat de sare gemă și zahăr, care contribuie la formarea gustului specific al produsului finit, etapa de zvântare cu rol important în obținerea consistenței la o umiditate reziduală a produsului finit controlată, precum și etapa de afumare cu fum din lemn de esență tare, cu rol în formarea culorii și în desăvârșirea gustului.
Filé-ul dorsal este prelevat de la exemplare de sturion în greutate de minim 7 kilograme cu proporție de grăsime de minim 7%. Acestea determină ca, la finalul prelucrării, produsul să aibă o umiditate reziduală de minim 35%. Folosirea filé-ului dorsal conferă produsului o structură compactă, din care se pot obține porții, prin feliere, cu același aspect.









