Reziduuri de pesticide peste limită în 45 de probe analizate în 2025

Cele mai urmărite

Doar 45 din cele 4.092 de probe de legume, fructe și cereale analizate în cadrul Programului Național de Monitorizare din 2025 au înregistrat depășiri ale limitei maxime admise (LMA), potrivit datelor Autoritatea Naţională Fitosanitară. Procentul de neconformitate a fost de 1,1%.

Din cele 4.092 de probe verificate în controlul oficial, 4.047 (98,9%) s-au încadrat în limitele maxime admise, în timp ce 45 de probe (1,1%) au fost neconforme.

În total, în 2025 au fost analizate 4.821 de probe, peste nivelul planificat iniţial (2.626 probe), dintre care 4.092 în cadrul controlului oficial şi 729 la solicitarea producătorilor şi comercianţilor, pentru autocontrol.

Cele mai multe probe au fost analizate din legume, respectiv 3.059, iar 69,4% (2.122) nu au prezentat reziduuri de pesticide, 29,3% au avut reziduuri cu valori sub limita maximă admisă, iar 1,3% (40 probe) au fost neconforme, cu valori ale reziduurilor de pesticide peste limita maximă admisă.

Cele mai multe depăşiri au fost înregistrate la tomate (23 probe), urmate de salată (9 probe), leuştean, fasole păstăi, ţelină cu frunze (câte două probe fiecare), spanac şi mărar, câte o probă.

În cazul fructelor, din cele 914 probe analizate, 45% (411 probe) nu au avut reziduuri detectabile, 54,6% (499 probe) au fost conforme, cu reziduuri de pesticide cu valori mai mici decât LMA şi 0,4% (4 probe) au depăşit LMA, respectiv la căpşuni, piersici, pere şi mere.

La cereale, din cele 119 probe analizate, 80% (95 de probe) nu au prezentat reziduuri de pesticide, 19,2% (23 de probe) au fost conforme, în timp ce o singură probă de grâu (0,8%) a fost neconformă, respectiv cu valori ale reziduurilor de pesticide mai mari decât LMA.

Cele mai noi știri

INSTANT IMM: Garanții de până la 240.000 lei pentru IMM-uri

INSTANT IMM vine în sprijinul antreprenorilor dinamici și orientați spre dezvoltare, cu o soluție de garantare simplă, rapidă și...

Articole din aceeași categorie