Alianța pentru Agricultură și Cooperare (AAC) solicită autorităților competente din Romania să se opună ferm, evitării parcursului legal în ceea ce privește ratificarea acordului Mercosur-UE, având în vedere că în forma actuală acesta aduce prejudicii majore fermierilor din România și UE.
„Perspectiva de a supune ratificării Parlamentului European și Consiliului un acord care nu a evoluat în substanță și printr-o procedură care echivalează cu o impunere politică, este profund dăunătoare și trimite încă un semnal negativ la începutul acestei noi sesiuni administrative.
Dacă se va confirma în zilele următoare, prezentarea acordului UE-Mercosur s-ar adăuga la o serie de anunțuri negative făcute în cursul verii – de la reducerile bugetului agricol, la slăbirea dimensiunii comune a PAC, la concesii făcute în acordul UE-SUA – toate demonstrând că agricultura europeană este pusă pe locul al doilea în lista priorităților Uniunii.
O astfel de ratificare ar fi încă un semn al decalajului considerabil dintre declarațiile făcute la începutul mandatului președintei Ursula VON DER LEYEN și acțiunile întreprinse până acum de Comisie.
Contrar opiniei predominante în cadrul Comisiei, considerăm că acordul UE-Mercosur nu a fost niciodată atât de dăunător din punct de vedere economic și politic pentru agricultorii, comunitățile rurale și consumatorii din Europa.
Trebuie să înțelegem și să respingem ferm o astfel de procedura simplificată. Acest acord în forma lui actuală nu poate fi ratificat și implementat de către România”, se arată într-un comunicat transmis de către Alianța pentru Agricultură și Cooperare către redacția noastră.









