În niciun caz măsurile exagerate nu își vor atinge scopul! Cum nicio disperare nu poate aduce decât o altă disperare. Cert e că ne cam lipsesc strategiile, cum ne lipsesc și specialiștii (cum naiba să avem specialiști plătiți cu salariul minim?!). Ba chiar și motivarea acelora care încă mai sunt din inerție în sistem. Unii așteptând pensia, alții încă așteptând o minune. Poate că ar fi fost bună o mică dictatură, nu? Să se poată închide iar granițele în așa fel încât, să nu se mai emigreze spre o pâine mai albă. Pentru unii politiceni ar fi mai simplu așa, decât să înțeleagă că au fost aleși de cei mulți cu speranță, și că e musai să mai și muncească pentru țara care îi plătește.
De la acest principiu s-au construit mai toate democrațiile. Plecând de la acceptarea statutului de angajat al poporului plătitor de taxe și impozite. Poate că atunci vor apărea și guverne cu strategii și soluții pe termen mediu și lung. Dar se poate și ceva mai ușor, tipic mioritic. Pentru aceasta aș propune ca mandatul Parlamentului și al Guvernului să fie etern. Ca și Împărăția Domnului. Poate că atunci vom asista la un plan strategic mai lung decât vestitul cincinal.
La urma urmelor până și academia infractorilor avea o strategie convergentă. În schimb, la noi doar incapacitatea administrației de a transforma intențiile bune în măsuri eficiente se dovedește, dincolo de orice culoare politică (deși politicul nostru suferă clar de daltonism dar și de un puternic strabism divergent), din ce în ce mai eternă.
Parcă a devenit obsesiv-depresivă senzația că orice măsură anunțată că va ușura cu ceva situația contribuabililor nu face decât contrariul. Uite așa avem măsuri fără măsură. Conferințe fără auditoriu. Ferme fără fermieri. Dar din ce în ce mai multe hârțoage de plimbat dintr-un birou într-altul de către singura specie protejată în toate regimurile politice. Adică de birocrații aceștia transpartinici care au căpătat rezistență precum buruienile la erbicide.
Mulți dintre ei complet incompetenți sau, și mai rău, total dezinteresați. Alteori aduși cu pluta politică, fără să le fi cerut nimeni un alt fel de CV decât cel câștigat prin subordonarea oarbă, odată la cel puțin patru ani. Sau de câte ori se schimbă macazul majorităților.
Din păcate, mai alaltăieri vorbeam cu un tânăr fermier din Maramureș, profund dezamăgit de atitudinea și incompetența celor puși să conducă destinele țării. Am încercat să îl încurajez că, încetul cu încetul, dacă se vor asocia, vor avea un cuvânt mai greu de spus în negocierile cu administrația și așa vor reuși să primească legi mai bune, simple și eficiente. Mi-a zis că până atunci ori va renunța ori se va obișnui cu răul și va spune că e bine. Dar în mod cert va îmbătrâni fără să mai spere la ceva mai bun. Abia acest aspect mi se pare cel mai grav. Să-ți moară speranța când încă nici nu ai terminat de visat!
