Degradarea terenurilor a devenit o presiune tot mai mare asupra agriculturii și securității alimentare, iar efectele se resimt la nivel global. Potrivit Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), aproximativ 1,66 miliarde de hectare de teren au fost degradate ca urmare a unor practici nesustenabile de utilizare și gestionare, iar peste 60% din această suprafață se află pe terenuri agricole.
Problema nu este însă lipsa soluțiilor. FAO subliniază că degradarea terenurilor poate fi prevenită, redusă și chiar inversată printr-o combinație de politici, investiții și practici agricole adaptate condițiilor locale. În același timp, organizația avertizează că există încă un decalaj important între cunoștințele științifice disponibile și aplicarea acestora în politicile publice și în teren.
Presiunea asupra terenurilor agricole crește
Agricultura trebuie să răspundă unei cereri tot mai mari de alimente, furaje și fibre, în condițiile în care resursele de teren și apă sunt deja supuse unei presiuni considerabile. FAO estimează că, până în 2050, agricultura mondială va trebui să producă cu aproximativ 50% mai multe alimente, furaje și fibre decât în 2012.
În acest context, degradarea solurilor reprezintă mai mult decât o problemă de mediu. Pierderea fertilității și a funcțiilor solului poate reduce productivitatea agricolă, poate afecta biodiversitatea și poate diminua capacitatea terenurilor de a susține producția alimentară pe termen lung.
FAO arată că degradarea terenurilor este determinată, printre altele, de defrișări, pășunat excesiv și practici agricole nesustenabile. Aproximativ 1,7 miliarde de oameni trăiesc în zone în care degradarea acumulată a terenurilor a contribuit direct la reducerea producției agricole.
Soluțiile sunt cunoscute
Potrivit FAO, gestionarea durabilă a solurilor poate contribui la oprirea degradării și la refacerea terenurilor deja afectate. Printre direcțiile recomandate se numără îmbunătățirea gestionării materiei organice din sol, reducerea eroziunii, utilizarea eficientă a îngrășămintelor și adoptarea unor practici agricole adaptate condițiilor locale.
FAO insistă și asupra necesității unor politici publice mai eficiente, a investițiilor în gestionarea durabilă a solurilor și a dezvoltării sistemelor de monitorizare a stării acestora.
„Știința” nu mai este, așadar, principala problemă. Provocarea este transformarea informațiilor și recomandărilor existente în politici și acțiuni concrete.
Solul nu este doar suport pentru plante. Este un ecosistem complex, esențial pentru producția alimentară, biodiversitate, ciclul nutrienților și funcționarea ecosistemelor.
Degradarea sa poate fi lentă și dificil de observat, însă efectele se acumulează în timp. Reducerea fertilității, eroziunea, pierderea materiei organice, salinizarea sau compactarea pot diminua capacitatea terenurilor de a produce recolte și de a rezista la presiunile climatice.
FAO consideră că refacerea terenurilor degradate și gestionarea durabilă a celor productive reprezintă una dintre condițiile importante pentru construirea unor sisteme agroalimentare mai reziliente.
