Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR) solicită realizarea de urgență a unui studiu de impact economico-social privind efectele acordului UE-Mercosur asupra României, cu capitol distinct dedicat agriculturii și mediului rural, potrivit unui comunicat transmis.
Conform sursei citate, România este una dintre cele mai vulnerabile economii din Uniunea Europeană în raport cu acest acord, având în vedere structura sa economică și socială: agricultura reprezintă un sector strategic pentru economia națională, având peste 33% din numărul de ferme la nivelul UE cu cea mai mică rentabilitate; peste 46% din populația României locuiește și își desfășoară activitatea în mediul rural; milioane de gospodării și ferme depind direct de producția agricolă, zootehnică și de lanțurile agroalimentare interne.
„În acest context, consider că România va fi una dintre țările cele mai impactate negativ din UE de aplicarea acordului UE-Mercosur, prin: creșterea importurilor de produse agricole și agroalimentare provenite din state terțe, realizate în condiții de cost, standarde de mediu și reguli fitosanitare diferite; presiuni majore asupra prețurilor interne și asupra veniturilor fermierilor români; risc de dezechilibrare economică și socială în mediul rural, cu efecte directe asupra ocupării forței de muncă și a stabilității sociale”, se arată în comunicatul semnat de președintele LAPAR, Nicu Vasile.
El subliniază că susținerea publică a acordului de către președintele României, Nicușor Dan, în lipsa unui studiu de impact economico-social riguros, transparent și dedicat României, reprezintă o abordare nefundamentată din punct de vedere economic și social și potențial dăunătoare intereselor naționale.
„Este inacceptabil ca un sector strategic precum agricultura, mediul rural, care asigură securitatea alimentară a României, și milioane de cetățeni români să fie expuși unor riscuri majore fără o evaluare clară, cuantificată și asumată a impactului. Solicit în mod public și oficial: realizarea de urgență a unui studiu de impact economico-social privind efectele acordului UE-Mercosur asupra României, cu capitol distinct dedicat agriculturii și mediului rural; consultarea reală și instituționalizată a organizațiilor profesionale agricole; suspendarea oricărei poziții de susținere a acordului, până la prezentarea și dezbaterea publică a concluziilor acestui studiu. Agricultura românească nu poate fi moneda de schimb a unor decizii luate fără fundamentare națională. Securitatea alimentară, stabilitatea socială și dezvoltarea economică a României trebuie să primeze”, se mai precizează în comunicat.
Acordul cu blocul Mercosur este cel mai mare negociat de UE în ceea ce privește reducerea taxelor vamale, iar susținătorii spun că oferă o cale de a scăpa de dependența de China și de impactul taxelor vamale impuse de președintele american Donald Trump.










