M-am tot întrebat, de multe ori, uneori aproape zilnic, care e prețul corect pentru o marfă?! Oricare ar fi aceasta. Să nu uităm că și banii sunt o marfă. Iar forța de muncă e cea mai tranzacționată marfă într-o societate de consum (să nu-i mai spunem capitalistă că pre la noi nema capitaliști adevărați!!!). Mă tot chestionez, uneori mă judec, iar alteori pur și simplu mă cert. De ce tot fac chestii gratis, de ce mă tot străduiesc să aduc din cunoașterea dobândită celor care ar putea avea nevoie de ea?! La urma urmei, când oferi ceva moca nimeni nu apreciază decât la nivelul acela de mulțumesc spus din vârful buzelor, ca un bună dimineața când te doare burta sau ești mahmur!
Dar să revenim la sintagma așa de des uzitată de toată lumea care cumpără sau vinde ceva, „prețul corect”. Din punct de vedere strict științific prețul corect este prețul la care un produs se achiziționează de către un cumpărător. În acest preț intră absolut totul; și costul de producție, și marketingul, și transportul, și banii pentru intermediere, și taxe, și impozite, și marjele de negociere, și, de cele mai multe ori, chiar și mirajul brandului.
Cine se gândește că un produs se va putea vinde sub ceea ce se cheamă prețul corect este ori ageamiu, ori nu înțelege economia de piață!
Nici produsele gratis nu sunt gratis!
E adevărat că sunt momente în care nevoia imediată de cash îndeamnă un producător să facă și acest fel de pomană, dar e foarte periculos procedeul. Ori sunt momente în care un produs nou este subapreciat special pentru a sparge piața pe un anume segment, dar aici e vorba de o cheltuială inversă. Un fel de promovare prin suprimarea profitului cu speranța unor viitoare câștiguri. Dar și aici e o capacană. Oricum nu mă bag la strategiile de piață. Cum nu voi judeca niciodată pe cineva care va cumpăra NIMIC la preț de lux. Nici măcar nu voi considera greșită intenția de a băga pe gât marfă îndoielnică prin sloganuri naționalist-socialiste. Dar, chiar și atunci, prețul corect este cel plătit de cumpărător la casă sau casierie. Niciodată altul!!!
Deoarece și subvențiile se trag tot din buzunarele cumpărătorilor! Dar în realitatea de zi cu zi ne trezim deseori în situațiile de marketing de tip țiganiada, practicat cu nonșalanță de multinaționalele care fac business loco. Cu oferte care pot scădea din prețul de listă până și 60 de procente! Ceea ce mie îmi aduce aminte de felul în care rommii vând un produs de doi lei la 20 de lei. Dacă găsesc „fraierul” (a se citi clientul!)! Dacă nu, negociază cu el până „fraierul” va avea impresia că este „șmecherul”. Abia atunci clientul va cădea în plasa negustorului romm, fericit că l-a fraierit pe sărăntocul în nevoie disperată de bani de mâncare ori de orice altă nevoie, bineînțeles închipuită!
În momentul când produsul oferit la un preț de zece ori mai mare (de la 2 lei la 20 lei, pentru exemplu cifric!) va ajunge pe la 6 lei, moment în care vânzătorul pare deja la ultima picătură de negociere, fraierul nostru va pune botul și va cumpăra un produs cu de trei ori prețul normal de vânzare, cu convingerea că a dat lovitura. Moment în care va plăti ceea ce înseamnă „prețul corect” cu convingerea că l-a jupuit pe un vânzător la ananghie! Abia după tranzacție, când va catadicsi să povestească amicilor la un pahar, cum a reușit el să-l stoarcă pe negustorul balaoacheș și să cumpere un produs de trei-patru ori mai ieftin decât prețul cerut inițial, va afla că a plătit triplu prețul. Cam așa se desfășoară și negocierile la nivelul macro.
Se ajunge la prețuri care par adevărate lovituri date multinaționalelor, iar în plus se mai aleg și cu vreo excursie la fabrica mamă sau vreo masă festivă în vârful cu dor. Și vânzătorul dar și cumpărătorul sunt fericiți iar prețul plătit este, net, „CEL CORECT!”. Probleme au doar vânzătorii care nu știu, ori nu vor să se joace de-a uliul și porumbeii folosind oferte la limita decenței. Chiar dacă prețul e ok, cumpărătorul balcanic (recte român) va simți nevoia să se simtă șmecher și să fraierească vânzătorul. Dar aici vânzătorul onest nu a prevăzut alte marje de negociere decât cele firești. Moment în care va pierde din start atenția celui care își dorește în primul rând un discount gras, chiar dacă acesta este dintr-un preț umflat cu trompa (nu cu pompa!).
Jocul negocierii este vizibil în bazare și talciocuri, cam la fel cum peșcheșul și ciubucul au devenit o chestiune culturală și la noi. Teatrul acesta, banal și extrem de fals, se joacă de secole, iar adălmașurile au fost plătite întodeauna de cel păcălit cu frumosul! Bucuros că a făcut economie plătind un preț sub cel inițial cerut de negustor! Momentul de fericire al celor două părți care au ajuns la „prețul corect”!
