Protestul organizat de crescătorii de ovine și caprine scoate din nou la iveală dificultățile majore cu care se confruntă agricultura românească. Reprezentanții Alianței pentru Agricultură și Cooperare (AAC) avertizează că sectorul agricol traversează una dintre cele mai dificile perioade din ultimii ani și susțin că, în lipsa unor măsuri urgente din partea autorităților, problemele riscă să se extindă la nivelul întregii agriculturi.
Organizația și-a exprimat solidaritatea cu acțiunile de protest ale fermierilor și solicită Parlamentului introducerea de urgență pe ordinea de zi, în cadrul sesiunii extraordinare, a proiectelor legislative care prevăd măsuri de sprijin pentru sectoarele agricole aflate în dificultate, cu prioritate pentru zootehnie.
Totodată, AAC cere Guvernului să accelereze plata despăgubirilor pentru fermierii afectați de secetă. Potrivit reprezentanților alianței, Comisia Europeană a alocat României aproape 15 milioane de euro pentru compensarea pierderilor, însă fondurile nu pot fi distribuite deoarece lipsește cadrul legislativ necesar efectuării plăților.
Reprezentanții organizației apreciază mobilizarea crescătorilor de ovine și caprine, considerând că protestul transmite un semnal clar privind dificultățile cu care se confruntă sectorul zootehnic. În opinia acestora, agricultura are nevoie de decizii rapide, de un dialog constant între autorități și organizațiile profesionale și de asumarea unor măsuri concrete pentru sprijinirea fermierilor.
Alianța pentru Agricultură și Cooperare atrage atenția și asupra efectelor instabilității politice asupra instituțiilor din subordinea ministerelor, susținând că blocajele administrative afectează activitatea mediului antreprenorial și întârzie implementarea măsurilor de sprijin.

